Portarul echipei FC Timișoara, Costel Pantilimon, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că formația Oțelul Galați, ocupanta primului loc în clasamentul Ligii I, este principala favorită la câștigarea titlului.
„Favorită e echipa de pe primul loc. Oțelul Galați a demonstrat că are echipă puternică și putem să spunem că e cea mai bună formație, având în vedere că se află pe prima poziție. Echipa de pe locul doi, FC Timișoara, e la fel de bună, dar cu o diferență de cinci puncte în minus. Sunt destule meciuri de jucat, sperăm ca la sfârșitul acestor întâlniri să ieșim noi în câștig de cauză. Prima etapă e foarte importantă, pentru că dacă începi cu dreptul poți să te gândești și mai departe. Sunt conștient că Gaz Metan Mediaș are o echipă bună, nu numai un jucător bun”, a spus Pantilimon.
Portarul timișoarean crede că ar fi fost mai bine ca returul Ligii I să se amâne: „Terenurile sunt foarte grele, ceea ce e un dezavantaj pentru toți jucătorii de fotbal. Eu zic că ar fi fost mai bine să se amâne, dar am înțeles că nu mai e nicio portiță pentru a putea face acest lucru. Noi respectăm deciziile comisiilor, nu avem ce să facem”.
Partida FC Timișoara – Gaz Metan Mediaș, din etapa a XIX-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 19.00.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER