Craiova – CFR Cluj 0-2 | Dan Petrescu și-a lăudat adversara imediat după meciul de la Craiova. Cornel Papură nu îi întoarce, însă, serviciul. Antrenorul oltenilor critică atitudinea oaspeților, despre care spune că au un stil inestetic.
Alexandru Chipciu, savuros la declarații: „N-am fost în Belgia pescar! Am fost și eu antrenat de Kompany”
Craiova pierde acasă în fața campioanei, 0-2, și este pe locul 2, la șase puncte în spatele liderului. După înjumătățirea punctelor, în play-off, craiovenii speră să reintre serios în prim-planul luptei la titlu. Cornel Papură crede că atitudinea pozitivă arătată de echipa sa pe teren îl va ajuta în partea finală a campionatului
„Ne-am creat situații destul de multe împotriva unei echipe care se apără supranumeric. Am avut o atitudine bună, am adus mingea în fața porții, am avut situații, ne-a lipsit și șansa, dacă eram puțin atenți, puteam să înscriem minim un gol”, a declarat antrenorul după meci.
„E destul de greu să găsești spațiu împotriva unei echipe care se apără supranumeric și cu experiență. Dar noi am putut să îi deschidem și să îi punem în dificultate. Cu toții am făcut un meci bun, am pus presiune mare pe CFR. Va fi o luptă strânsă, vom vedea ce vom reuși, sunt multe echipe acolo, în play-off. Ne-am creat trei, patru situații clare de gol”, a încheiat antrenorul.
Dan Nistor îi amenință pe clujeni: „Vom vedea în play-off! Au avut mare, mare noroc!” Ce le promite fanilor olteni
ECHIPELE DE START:
Craiova: Pigliacelli – Ivan Martic, Bălașa, Cosic, Bancu – Nistor, Mateiu, Cicâldău – Mihăilă, Nițu, Andrei Ivan Rezerve: Popescu, Bărbuț, Vătăjelu, Tiago, Ivanov, Koljic, Vlădoiu Antrenor: Corneliu Papură
CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Burca, Boli, Camora – Itu, Hoban, Djokovic – Chipciu, Rondon, Costache Rezerve: Omrani, Țucudean, Petrila, Păun, Bordeianu, Cestor, Sandomierski Antrenor: Dan Petrescu
Stadion: „Ion Oblemenco” / Arbitru: Marcel Bîrsan (București) / Asistenți: Ciprian Danșa (Satu Mare) și Mihai Marica (Bistrița)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER