Papură și un discurs așa cum n-a mai fost vreodată! Strigătul de luptă al antrenorului Craiovei, înainte de meciul cu ungurii de la Honved. Câți fani vor fi în tribune

Universitatea Craiova dispută returul cu Honved Budapesta, din turul 2 preliminar al Europa League joi, de la ora 19.15, pe stadionul „Ion Oblemenco”. În tur, la Gyor, a fost 0-0.

Antrenorul oltenilor, Cornel Papură, spune că nu există o favorită la calificare după acel 0-0 din tur și că publicul poate avea un rol decisiv. Circa 25.000 de suporteri se anunță la meciul de mâine, inclusiv circa 250 de unguri.

„Ne așteaptă un meci important, împotriva unei echipe agresive și bine organizate în plan defensiv. În prima manșă am avut cele mai importante ocazii, dar nu am reușit să le fructificăm, sperăm să o facem acum. Nu e nicio favorită la calificare, după acest 0-0. Declarația lor, că am fi mai slabi la Zalgiris, nu prea are acoperire, fiindcă au marcat 3 goluri cu lituanienii, iar cu noi au ajuns o dată la poartă. Ei se apără și joacă pe contraatac. Este foarte important aportul fanilor, dar ca să avem publicul de partea noastră trebuie să jucăm bine și să fim agresivi. Le va fi greu să reziste dacă publicul va fi cu noi de la început până la final. Probabil vor fi primiți cu ostilitate după jocul dur din tur, dar nu știu acest lucru. Abordăm cu forță și încredere meciul de mâine, avem jucători puternici. O calificare ar fi importantă pentru toți suporterii Craiovei, pentru toți cei care iubim această echipă” a spus Papură la conferința de presă.

Despre situația lui Alex Cicâldău, care s-a resimțit pe final la meciul cu Chindia, dar și despre Ioniță, care a fost accidentat în ultima perioadă, „Papi” a declarat: „Cicâldău mai are nevoie de 2-3 săptămâni pentru a fi la potențial maxim, fiindcă el nu a făcut pregătirea cu echipa, dar cred că poate rezista fără probleme unui meci cu asemenea încărcătură, fiindcă este un jucător foarte bun. Am vrut să-l bag pe Ioniță la ultimul meci, dar am fost nevoit să fac altă schimbare. E normal să fie supărat că nu joacă, dar este un jucător important pentru noi și sper să revină la o formă fizică foarte bună, fiindcă ne poate ajuta mult”.

Cornel Papură a mărturisit că se sfătuiește des cu Victor Pițurcă, pe care l-a și avut antrenor la Craiova, și că o altă persoană apropiată este Pavel Badea, directorul CS Universitatea Craiova. „Vorbesc des cu nea Victor Pițurcă, este un lucru care mă ajută, un antrenor de talia lui poate da sfaturi foarte bune și chiar mi le dă. Suntem două persoane diferite, doi antrenori diferiți, dar nea Victor chiar îmi este de ajutor cu sfaturile sale. Știam și că Bădiță este alături de mine, el îmi este aproape și dacă nu mă ajutau rezultatele, fiindcă știe că fac tot cu pasiune” a spus Papură.
Antrenorul Craiovei speră să aibă în lot cât mai curând alți doi jucători: „Știu că s-au făcut deja oferte pentru 2 jucători, sper să fie rezolvate transferurile cât mai repede, fiindcă jucăm din 3 în 3 zile și avem nevoie de un lot cât mai numeros”.

Acka: „Le vom arăta că suntem mai buni”

Ivorianul Stephane Acka este încrezător în calificare și spune că maghiarii de la Honved pot pune probleme doar la faze fixe: „E important pentru noi, pentru club, pentru suporteri să obținem victoria în acest meci. În tur am avut o evoluție bună, știm cum joacă Honved, se apără foarte bine, iar noi nu trebuie să fim surprinși. Nu mă deranjează declarațiile lor, noi am arătat pe teren ce putem, o să le arătăm mâine că suntem mai buni. Cred că ne pot surprinde doar la faze fixe, doar la aruncări de la margine sau pe eventuale contraatacuri. Noi am început tare toate meciurile și o să-l abordăm la fel și pe acesta. Noi nu prea mai avem timp de antrenamente în ritmul acesta cu meciuri la 3 zile, mai mult de recuperare ne ocupăm”.

 

Publicat: 31 07. 2019, 19:39
Actualizat: 31 07. 2019, 19:40