Papură trage concluziile după cantonamentul din Antalya: ”Nu au contat rezultatele, suntem în regulă”

La finalul stagiului de pregătire din Antalya, antrenorul Universității Craiova, Cornel Papură, a declarat că în mare parte au fost îndeplinite obiectivele acestui cantonament. Papură este satisfăcut că nu au mai apărut alte accidentări, în condițiile în care Koljic, Bancu și Gardoș încă nu sunt apți de joc, deși au revenit la antrenamente, pe parcursul acestui stagiu.

”Este important că am terminat fără jucători accidentați, nu neapărat rezultatele au contat. Am avut ca obiectiv o pregătire cât mai bună din punct de vedere fizic, tehnic, tactic și suntem în regulă. Sunt mulțumit cum a decurs cantonamentul. În marea parte a lui ne-am pregătit bine, serios și trebuie să fim gata pentru începerea campionatului. Am dat şanse și tinerilor să vedem la ce potenţial sunt şi pe care ne putem baza. Mai este mult de lucru în ceea ce priveşte ascensiunea lor, să poată ridica la un nivel bun şi chiar să ajute în prima ligă. Mulţi dintre ei încă nu sunt gata pentru un nivel mai ridicat. Meciurile amicale sunt total diferite de cele oficiale. Nu ne pregătim să câştigăm meciurile amicale. Am avut și două antrenamente înainte de un amical şi dacă voiam să fim apţi pentru a juca la potenţial maxim astăzi făceam cu totul alt program“, a declarat Corneliu Papură.

Primul meci oficial al oltenilor în 2020 va fi cu Gaz Metan Mediaş, vineri, 31 ianuarie, de la ora 20, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Despre debutul în noul an, Papură a declarat: „Vom vedea ce va fi. Trebuie să ne pregătim bine pentru jocul de vineri, pentru că în meciurile oficiale este cu totul altceva. Presiune, puncte, nu se mai joacă aşa relaxat. Tot timpul vin meciuri de foc. Orice meci este strâns, la fel şi campionatul, dacă ne referim la puncte. Eu zic că avem prima şansă cu Gaz Metan, pentru că jucăm acasă, avem jucători foarte buni şi cred că putem să învingem orice echipă din România”.

Contestat de suporteri în primul său mandat la Craiova, dar și acum, Peluza Nord solicitându-i demisia, Papură speră ca totuși suporterii să fie alături de echipă și să nu existe tensiuni, în condițiile în care echipa este în luptă pentru a intra în play-off. „Sper ca suporterii să fie alături de echipă. Asta este singurul mesaj pe care-l transmit. Când suntem împreună putem reuşi. Împreună vom câștiga!“, a fost mesajul lui Papură pentru suporteri.

Astăzi, echipa din Bănie a efectuat ultimul antrenamente în stagiul din Turcia și va reveni în Bănie cu un charter.

Bilanțul Craiovei în Antalya este următorul: 2-0 cu Eintracht Braunschweig (locul 4 în Liga a III-a germană), goluri Mihăilă și Nistor, 0-1 cu FC Aarau (locul 7 în liga a II-a elveţiană), 1-3 cu Pogon Szeczyn (locul 3 în prima ligă poloneză), gol Cicâldău, din penalty, 0-3 cu Zaglebie Lubin (locul 10 în prima ligă poloneză), 3-1 cu Karvina (locul 15 în prima ligă din Cehia), goluri: A. Ivan (2) și M. Roman.

Publicat: 25 01. 2020, 12:41