Paradoxul Steaua! Cei mai obosiți sunt cei mai buni!

Ideea lansată ieri de ProSport, conform căreia lipsa de
omogenitate și nealinierea aceleiași echipe de la meci la meci sunt
motivele pentru care Steaua nu strălucește, este susținută de
cifre. Astfel, Tătărușanu, Gardoș și Martinovic, singurii jucători
din Ghencea integraliști în ultimele trei meciuri, s-au numărat
printre cei mai buni fotbaliști în săptămâna care a trecut.
La conferința de presă ce a urmat meciului cu Gaz Metan, Marius
Lăcătuș motiva variațiile de la nivelul alcătuirii primei echipe
prin numărul mare de jucători pe care-l are la dispoziție și prin
faptul că fiecare are nevoie de o șansă. Totuși, se pare că de fapt
continuitatea este cheia, cel puțin asta o dovedește realitatea
recentă din Ghencea.

Martinovic și Gardoș,
surprize plăcute

Steaua a jucat în ultima săptămână trei meciuri capitale: cu Rapid
și Gaz Metan în Liga I și, intercalat între cele două, cu aceiași
rivali din Giulești, dar în Cupă. Pentru că au fost disputate
într-un interval de doar șase zile, Lăcătuș a schimbat de fiecare
dată prima garnitură. Singurele puncte fixe au fost Tătărușanu,
Martinovic, Gardoș, Bicfalvi, Surdu și Tănase. Dintre aceștia, doar
primii trei au oferit evoluții constant bune în cele trei meciuri,
ei fiind și singurii care au jucat integral în această perioadă.
Dacă Tătărușanu era deja o certitudine, cei doi fundași au fost
revelațiile acestei perioade. Un plus pentru Martinovic, care nu a
evoluat deloc în primele luni ale sezonului, iar acum, profitând de
accidentările lui Emeghara și Bonfim, a impresionat pe un post cu
care nu era familiarizat: fundaș dreapta.

Două
echipe în trei meciuri

Bazându-se pe principiul rotației jucătorilor, Marius Lăcătuș a
reușit performanța de a folosi în interval de trei meciuri nu mai
puțin de 19 jucători. Practic, dacă-l scoatem din calcul pe
Tătărușanu, care a apărat în toate cele trei meciuri, în cele 10
posturi de pe teren au apărut 18 nume distincte, adică aproape două
echipe. Dintre aceștia, șase au fost fundași, opt mijlocași și
patru atacanți.

14 minute a
jucat Marinescu, cele mai puține pentru un stelist în ultima
săptămână
270 de minute au
jucat Tătărușanu, Gardoș și Martinovic, record pentru roș-albaștri
în ultimele șapte zile

Publicat: 16 11. 2010, 00:38
Actualizat: 16 11. 2010, 00:59