Ciprian Paraschiv, președintele celor de la Poli Iași, mesaj alarmant: „Ne zbatem în datorii foarte mari, jucătorii și antrenorii nu au primit vreun salariu pentru noul sezon”

Ciprian Paraschiv, președintele celor de la Poli Iași, mesaj alarmant: „Ne zbatem în datorii foarte mari, jucătorii și antrenorii nu au primit vreun salariu pentru noul sezon”
ciprian paraschiv la galerie
  • Publicat:

Poli Iași s-a ”specializat” în eșecuri cu câte patru goluri primite și a devenit echipa cu cea mai slabă defensivă după 8 etape, cu 21 de goluri, o medie de peste două goluri și jumătate primite pe meci. Interesant este faptul că în patru din cele cinci eșecuri din acest sezon ale ieșenilor adversarii au marcat câte patru goluri: Botoșani și Astra în deplasare, Mediaș și Sepsi în Copou.

În ciuda acestor umilințe în ceea ce privește rezulatele, Iașiul a arătat momente bune de joc în partidele pierdute, chiar și sâmbătă, la Giurgiu, când timp de 75 de minute elevii lui Daniel Pancu nu au jucat delor rău. Au căzut însă pe final, când Poli a primit trei goluri în doar șase minute, plătind tribut gafelor din defensivă, acolo unde Pancu a fost nevoit să improvizeze.

În ciuda ultimelor două eșecuri la scor, președintele executiv Ciprian Paraschiv spune că echipa este pe un drum și le-a luat apărarea elevilor lui Daniel Pancu.

„A fost un rezultat care doare, dar eu zic că suntem pe drumul cel bun din punctul de vedere al jocului. Toată lumea spune că am jucat cu ultima clasată, dar dacă ne uităm la bugetul de salarii, cel al Astrei este aproape triplu cât al nostru, au jucători de echipa națională. Lumea trebuie să înțeleagă că noi la Iași nu construim blocuri de carton, ci sădim, e un proiect de durată care va da roade. Campionatul e lung. Orice reconstrucție e un proces de durată. Să nu uităm cine suntem!

O echipă care se zbate în datorii foarte mari, care nu a reușit să dea primul salariu la jucătorii noi și la antrenorii noi. Dar echipa aleargă, bagă capul în contre, are determinare. Primul obiectiv a fost îndeplinit. Eu le cer suporterilor să aibă încredere, campionatul este lung, mai sunt peste 30 de etape, sunt convins că suntem pe drumul cel bun”, a declarat președintele Ciprian Paraschiv pentru ProSport.

Ciprian Paraschiv: „Așteptăm un semn de la autorități”

Oficialul din Copou i-a avertizat totodată pe jucători că trebuie să ”ardă” mai mult pentru tricoul alb-albastru atunci când vin de pe bancă. „Le-am spus-o și lor, eu nu am jucători în lot care doar se antrenează. Când joci în teren trebuie să arzi pentru tricoul Politehnicii Iași. Repet, nu am jucat rău la Giurgiu. După cum a spus și scriitorul Radu Paraschivescu, e un paradox ca cel mai bun jucător al meciului la scorul de 4-0 să fie portarul advers Lazar. Diferența a făcut-o Lazar. Eu cred că echipa Iașiului abia după două etape, când va fi perioada de întrerupere, am putea spune că va fi în efectiv complet”, a mai spus Paraschiv, care a făcut un apel la oficialitățile locale să ajute echipa în continuare: „Așteptăm un semn de la autorități. Cred că acum putem pune bazele unei echipe de top la Iași, când il ai antrenor pe Daniel Pancu, cel mai bun produs al Iașiului, pe Andrei Cristea, care este atât de iubit la Iași și inclusiv pe mine, care am decis să revin acasă”.

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Am mai pierdut o stea! S-a stins un adevărat înger cu voce de aur. Îi vom păstra toate melodiile lângă inimă
Am mai pierdut o stea! S-a stins un adevărat înger cu voce de aur. Îi vom păstra toate melodiile lângă…
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×