Paraschiv:** „N-am nimic de demonstrat”

Fostul căpitan al roș-albaștrilor este încântat că mai multe
echipe din provincie se luptă pentru adjudecarea titlului, afirmând
că ar fi extraordinar dacă Unirea Urziceni ar putea să câștige
pentru a doua oară campionatul.

Sorin, joc special pentru tine?
Special? Nu trebuie să gândim așa. Eu nu am ce să-i demonstrez
Stelei. Este doar o partidă importantă pentru ambele echipe. În
plus, de la fosta mea formație, eu mai cunosc doar trei jucători.
Bănel, Petre Marin, Ovidiu Petre sunt singurii fotbaliști care erau
la echipă și pe vremea mea.

Ai amintiri din Ghencea?
Normal. Am petrecut nouă ani acolo, iar acest lucru nu am cum să-l
uit. Am jucat pentru prima dată în cariera mea cu Steaua în Liga
Campionilor. Apoi, am evoluat și într-o semifinală de Cupa
UEFA.

Este decisiv acest joc pentru câștigarea
campionatului?

Nu cred. Bine, cine învinge, fiți sigur că va avea un moral mult
mai bun. Totuși, nu uitați că acest campionat este mai disputat ca
niciodată. Oricum, Unirea Urziceni va da totul pe teren pentru a
câștiga disputa cu Steaua.

Adică?
Mă bucur că s-a investit foarte mult și la echipe din provincie.
Acest lucru se vede, deoarece în lupta pentru titlu, pe lângă
formațiile din București, sunt implicate și trei-patru echipe din
afara Capitalei.

Are Unirea Urziceni forța să câștige din nou
campionatul?

Noi ne dorim acest lucru. Însă, vă repet, lupta pentru campionat va
fi mult mai aprinsă decât sezonul trecut.

Cum îl caracterizezi pe Ronny Levi?
E un antrenor care muncește foarte mult, dedicat meseriei.
Pregătește foarte bine fiecare partidă. Dorește să facă performanță
în România, iar acest fapt l-am sesizat încă de la primele sale
antrenamente.

Paraschiv a jucat mai puține meciuri pentru Unirea în
mandatul lui Dan Petrescu, din cauza unui conflict pe care l-a avut
cu acesta

13 goluri a reușit Sorin
Paraschiv pentru Steaua în cele 169 de partide disputate pentru
echipa din Ghencea

Publicat: 06 03. 2010, 08:52
Actualizat: 06 03. 2010, 08:57