Pardo își pune cenușă în cap: „Am greșit, îmi pare rău!”

Debutul lui Pardo la formația din Grant nu a fost unul fericit. Pardo nu a știut să profite de încrederea acordată de antrenorul Jose Peseiro și a clacat în finalul meciului cu Timișoara, oferindu-le gazdelor o victorie importantă. La nici 24 de ore după meci, spaniolul a avut puterea să vorbească despre greșeala sa de la golul lui Rusic. „Îmi asum întreaga responsabilitate pentru golul primit. Am greșit, recunosc.

Dar nu vreau să mă mai gândesc la asta acum. Știu că îmi pot îmbunătăți jocul și vreau să demonstrez acest lucru în partidele viitoare”, a spus goal­keeperul. În ciuda greșelii sale, portarul transferat de la Iraklis este bucuros că a apucat să debuteze la noua sa echipă: „Meciul cu Timișoara a fost extrem de greu. Mi-aș fi dorit să nu existe acea eroare, dar asta este viața portarilor. Până la gol, eu zic că m-am descurcat bine. Am fost bucuros că mi s-a dat șansa să joc.Vreau să le mulțumesc colegilor, care au fost aproape de mine tot timpul și m-au încurajat”. Pardo s-a referit apoi și la adversarul alb-vișiniilor din Cupa UEFA: „Nu va fi ușor cu Wolfsburg, asta e sigur. Dar eu am încredere că ne putem califica în grupe. Și noi avem o echipă puternică”.

„Are nevoie de continuitate”

Ianis Pagos, un ziarist din Grecia, a recunoscut pentru ProSport că și în campionatul elen Pardo s-a confruntat cu o problemă asemănătoare. „Pe când evolua la Iraklis, a pățit la fel în prima etapă. Nu a avut intervenții bune, dar antrenorul i-a dat încredere și l-a titularizat și în runda următoare. Poate e genul de portar care are nevoie de câteva meciuri pentru a-și intra în mână. Oricum, calități are destule, cu siguranță”, a spus jurnalistul elen.

"Nu am văzut meciul, dar am auzit ce s-a întâmplat. La portari se observă imediat când greșesc. Se întâmplă și la case mai mari" – Rică Răducanu, fost portar Rapid



1,5
milioane de euro a costat transferul lui Pardo de la Iraklis Salonic

300 de mii de euro este salariul stagional al portarului ce deține și cetățenie belgiană

Publicat: 01 09. 2008, 20:57
Actualizat: 02 09. 2008, 09:34