George Copos a reușit pe ultima sută de metri să aducă lângă echipă un sponsor important, chiar de pe piața mondială a pariurilor, intrând astfel într-o lume selectă a cluburilor care fac publicitate unor astfel de companii.
Până acum, Rapid a jucat în turul campionatului cu pieptul gol, după ce contractul cu Asis, principalul distribuitor al Vodafone în România, fusese încheiat. Numele firmei care va apărea în retur inscripționat pe tricourile giuleștenilor este Unibet, iar parteneriatul urmează să se desfășoare, deocamdată, doar pe perioada returului.
Pentru publicitatea făcută, firma de pariuri sportive de origine suedeză va plăti Rapidului aproximativ 150.000 de euro, după ce în 2008 conducerea clubului a refuzat o ofertă de 1 milion de euro, iar în 2009 o alta, de 250.000 de euro, ambele din partea aceleiași companii! Sunt frați cu Valencia
În Europa, cu Unibet pe piept mai joacă spaniolii de la Valencia, ungurii de la Ferencvaros Budapesta, lituanienii de la Zalgiris Vilnius și estonienii de la Nomme Kalju. Înțelegerea va fi parafată astăzi la Hotelul Crowne Plaza, în prezența reprezentanților Unibet pe Europa de Est și a lui George Copos, Ioan Taban și Nicolae Manea, ca reprezentanți ai Rapidului. Interesant este că în ultima perioadă parteneriatele cu casele de pariuri sunt din ce în ce mai atractive pentru cluburile de fotbal.
În România, doar Steaua mai este sponsorizată de o astfel de firmă, Sportingbet, dar în lumea bună a fotbalului sunt deja celebre cazurile lui AC Milan, Bayern München sau Real Madrid, care au inscripționate pe tricourile de joc sigla Bwin.com.
3,6 milioane de clienți din peste 150 de țări din toată lumea are unibet.com, firmă care a fost fondată în 1997
Antrenamente pe sintetic
Rapidiștii au fugit de noroiul de pe terenurile cu iarbă de la Pro Rapid și au ales să pregătească meciul cu Poli Iași, de sâmbătă, la baza olimpică de la Izvorani, unde au la dispoziție un teren sintetic. Nicolae Manea a ales această variantă pentru a scăpa de noroaiele de la baza din Bucureștii Noi și a ordonat pentru Constantin și compania antrenamente mai mult cu mingea. Tehnicianul a avut la dispoziție tot lotul, cu excepția lui Ștefan Mardare, accidentat, și a lui Cristian Săpunaru, care a acuzat dureri musculare ușoare și s-a antrenat separat.
Rapid îl poate pierde pe Herea!
Un contract făcut în sezonul 2008-2009 de Constantin Zotta cu o firmă care urma să le asigure giuleștenilor monitorizarea video la meciuri le creează din nou probleme giuleștenilor. Rapid ar fi trebuit să plătească 30.416 lei pentru serviciile prestate de respectiva firmă, dar cum acest lucru nu s-a întâmplat, alb-vișiniii au fost trimiși în judecată. Firma în cauză s-a adresat Tribunalului București, secția Falimente, solicitând sechestrul asupra clubului, dar și drepturile contractuale și federative pentru Ovidiu Herea!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER