Pariul lui MM pentru retur**: „Marinescu a jucat prea puțin! Poate deveni important pentru Steaua”

Steaua și-a prezentat azi noile achiziții, iar Mihai Stoica
spune că este mulțumit de nou-veniții din Ghencea. Managerul Stelei
are și un pariu pentru retur: Marinescu, despre care spune că poate
deveni decisiv pentru jocul Stelei.

Steaua și-a prezentat joi achizițiile din pauza competițională de
iarnă: Dică, Maicon, Burdujan, Iliev și Stanca, dar managerul
general al „roș-albaștrilor”, Mihai Stoica, consideră că mijlocașul
Laurențiu Marinescu este cel mai mare câștig al pauzei de
iarnă.

„Laurențiu Marinescu! El a fost la Steaua, dar n-a fost. A
jucat prea puțin pentru a-și demonstra valoarea. Marinescu poate
deveni un jucător important pentru Steaua, poate fi adoptat repede
de suporteri.

Mihai Stoica s-a declarat mulțumit de campania de achiziții a
formației din Bulevardul Ghencea.

„Sunt mulțumit de campania de transferuri, deși ultimii
jucători au venit cam târziu. Ne-am acoperit pe posturile unde
aveam nevoie și chiar și pe cele unde nu aveam nevoie”
, a
concluzionat Mihai Stoica.

Jucătorii achiziționați de Steaua s-au fotografiat cu tricourile pe
care le vor purta, Dică urmând să preia numărul 20, Maicon – 99,
Burdujan – 9, Iliev – 4 și Stanca – 1.

Publicat: 24 02. 2011, 18:51
Actualizat: 24 02. 2011, 18:55