Partida cu Alba Iulia, meci de milioane pentru Gaz Metan

În situația în care câștigă în fața ultimei clasate, iar
Internațional pierde în meciul cu CFR, jucătorii Gazului sunt
siguri că nu pot coborî mai jos de locul 12 și așteaptă banii
șefilor.

Pentru elevii lui Pustai meciul cu Unirea Alba Iulia va fi cel mai
lung și cel mai important din acest sezon. Partida cu „lanterna”
este cât un campionat pentru că de ea depinde în mare parte suma cu
care vor pleca jucătorii în vacanță. Oficialii medieșeni au
stabilit în iarnă un sistem de premiere în care fotbaliștii
încasează primele în întregime doar în cazul în care Gaz Metan
termină campionatul în primele 12. Mai exact, după fiecare meci,
medieșenii iau doar 50 la sută din primă, restul banilor fiind
condiționați de realizarea obiectivului. „Gaziștii” primesc în
total 1.800 de euro pentru o victorie cu o formație din partea
inferioară a clasamentului și 900 de euro pentru un succes
împotriva uneia dintre primele clasate. În cazul unei victorii cu
Alba Iulia, se vor aduna 5.850 de euro pentru fiecare titular al
lui Pustai, iar dacă Gaz Metan câștigă și cu Astra în ultima etapă,
medieșenii își mai trec 1.800 de euro în cont. „Este un meci cu
miză mare. Cu o victorie, ne-am îndeplini obiectivul stabilit la
început. Posibilitatea de a-și lua restul de prime ar trebui să-i
motiveze pe jucători”, a spus Cristi Pustai.

Câți bani mai au de
primit medieșenii

ADVERSAR REZULTAT RESTANȚE
FC Timișoara 2-0 450 euro
Rapid 0-0 150 euro
Poli Iași 1-1 300 euro
Gloria Bistrița 1-1 300 euro
Pandurii 1-0 900 euro
Urziceni 1-1 150 euro
CFR 0-0 150 euro
Ceahlăul 0-0 300 euro
Internațional 0-0 300 euro
U Craiova 2-1 900 euro
FC Vaslui 0-0 150 euro
TOTAL: 4.050 euro

Alba Iulia victorie 1.800 euro?
Astra victorie 1.800 euro?

Publicat: 14 05. 2010, 11:58
Actualizat: 14 05. 2010, 11:59