Partidele cu Legia ar putea fi ultimele pentru Bourceanu în tricoul campioanei
*Meciurile cu Legia ar putea fi ultimele în tricoul roș-albaștrilor pentru Alex Bourceanu, căpitanul Stelei.
Perioada de transferuri se apropie de final, iar Steaua pare decisă să recupereze terenul pierdut. Wesley este aproape de o întoarcere în România, existând șanse mari să semneze cu formația lui Reghecampf dacă aceasta se va califica în Ligă, dar conducerea din Ghencea pregătește și alte mutări.
Marin Condescu a dezvăluit, astăzi, la DigiSport, că impresarul Marinescu i-a transmis că Steaua este interesată de serviciile lui Nistor, fotbalist care era cu un pas în curtea celor de la Evian.
Pleacă Bourceanu?
O astfel de ofertă din partea roș-albaștrilor s-ar justifica doar în măsura în care echipa din Ghencea se află pe ultima sută de metri în privința negocierilor pentru Bourceanu. Mijlocașul a fost dorit în această vară de Kuban și Fiorentina, însă Steaua nu a vrut să renunțe la căpitanul și motorul echipei. Totuși, în condițiile în care fostul gălățean intră în ultimele șase luni de contract în iarnă (și poate semna gratis cu altă echipă), se pare că șefii campioanei și-au reconsiderat poziția.
Altfel, este greu de crezut că Steaua ar încerca un transfer atât de costisitor într-o zonă în care nu există probleme, Pintilii și Bourceanu fiind „senatori de drept”.
„Există un risc real ca Bourceanu să nu semneze prelungirea contractului. Doar că nu numai el este la finalul contractului. Mai sunt trei jucători care pot pleca și care pot semna. Dacă au oferte, cu siguranță vor pleca„, spunea Argăseală, ieri.
Chiar și așa, în măsura în care există interes clar pentru cedarea lui Bourceanu, este greu de crezut că Steaua poate concura cu Evian în privința transferului. Francezii i-au oferit 800.000 de euro Pandurilor și un salariu pe măsură jucătorului: 40.000 euro/lună. În aceste condiții, roș-albaștrii se vor reorienta, cel mai probabil, către fotbaliștii Oțelului. Neagu și Iorga au fost în atenția Stelei și ar putea fi o variantă în cazul cedării lui Bourceanu.
66 de meciuri a evoluat Alexandru Bourceanu pentru Steaua, în Liga I, pentru care a marcat trei goluri
3,2 milioane de euro este cota de piață a mijlocașului roș-albastru, potrivit site-ului transfermarkt.de