Pârvu a revenit la Pandurii
Jucătorul Lucian Pârvu nu a ajuns la un acord cu ciprioții de la Asil FC Lysi, echipă antrenată de Eugen Neagoe, și a revenit, luni, la Târgu Jiu pentru a se antrena cu Pandurii, informează Mediafax.
Jucătorul crede că nu va fi primit la echipa mare din cauza unor neînțelegeri cu antrenorul Sorin Cârțu și spune că va merge să joace pentru echipa a doua, Pandurii II: „Am revenit la antrenamente la Pandurii deoarece este foarte greu să mai găsesc acum o echipă care să dea bani pentru mine. Nici nu am jucat prea mult în ultima perioadă, așa că n-am ce face. Probabil mă vor trimite să joc la echipa a doua, dar asta e, voi merge și în liga a treia pentru că nu am ce să fac, nu pot să stau acasă. Nu pot să plec acum și să joc pentru echipe care să-mi dea 1000 de euro pe lună. Am să mă antrenez, am să joc la echipa a doua, iar în iarnă vedem ce-o mai fi”.
Pârvu a afirmat că nicio echipă nu mai este dispusă să plătească pentru a aduce jucători și preferă să aducă liberi de contract: „Am nouă impresari în toată lumea. În America, în Germania și spun toți că peste tot sunt probleme cu banii și nicio echipă nu vrea să mai dea bani așa ușor. De când am plecat de la Craiova am tot făcut pași înapoi în ideea că e bine pentru mine să joc. Așa am ajuns și la Bistrița, așa a fost și cu Farul. Când am venit la Pandurii m-am bucurat și pentru că este aproape de casă. Dar antrenorul Sorin Cârțu nu m-a mai vrut aici. Eu n-am avut niciun fel de conflict cu dânsul. L-am rugat și pe președinte să-i spună de ce am fost eu cu Vancea la el în birou atunci când au fost acele probleme cu jucătorii răzvrătiți pentru alte probleme. Dar se pare că antrenorul a înțeles altceva și îmi poartă în continuare pică”, a menționat Pârvu.