Pas la 2,5 milioane de euro!

Loviți în plin de criza financiară, acționarii dinamoviști au
anunțat de mai multe ori că toți fotbaliștii din lot sunt de
vânzare. Se pare însă că șefii din „Groapă” nu sunt dispuși să se
despartă de unii dintre jucători cu una, cu două.

Cel mai bun exemplu este cel al lui Gabi Torje, unul dintre cei
mai în formă elevi ai lui Țălnar în turul campionatului, dar și cel
mai bine cotat fotbalist din lot. Înainte de Revelion, un club
important din Germania și-a exprimat interesul pentru a-l transfera
pe fostul timișorean, iar suma pe care nemții ar fi fost de acord
să o achite nu este una deloc mică: 2,5 milioane de euro! Surpriză,
însă! Conducătorii din „Ștefan cel Mare” au refuzat, considerând că
oferta este prea mică pentru valoarea internaționalului de
tineret.

E considerat om de bază

Mai mult, acționarii cred că Torje este pilonul echipei, iar în
jurul lui se vrea reconstrucția unui prim „11” în care să se
regăsească foarte mulți tineri. Chiar și așa, micuțul jucător de
bandă nu rămâne netransferabil, asta pentru că roș-albii le-au
transmis nemților că ar fi dispuși să se despartă de fotbalist în
schimbul a patru milioane de euro. Astfel, Dinamo ar avea un profit
mulțumitor, pentru că „Piticul” a fost adus de la Timișoara în
schimbul unei sume de două milioane de euro, fiind cel mai
important transfer al celor din „Ștefan cel Mare” în ultimii ani
din acest punct de vedere.

În plus, „câinii” au spus de multe ori că aducerea
ex-bănățeanului a fost cea mai costisitoare achiziție din Liga I,
așa că nu îi pot da drumul jucătorului de 20 de ani fără un profit
destul de mare.

2,3 milioane de
euro este suma la care a fost cotat Torje de către nemții de la
transfermarkt.de

2 goluri a
marcat Gabriel Torje în turul campionatului, atunci când a mai
reușit și patru pase decisive

De ce
să refuzi o astfel de ofertă

Sigur, pe lângă variantele enunțate mai sus, mai există și o
altă explicație pentru care Nicolae Badea a refuzat o ofertă imensă
în plină criză financiară. Pe culoarele clubului circulă zvonul
conform căruia motivul principal al refuzului este următorul: de
fapt, Torje este jucătorul lui Vasile Turcu, iar prin această
ofertă, Turcu ar fi încasat toți banii. Așa că Badea, ale cărui
relații cu patronul de la Romconstruct sunt reci, a preferat să
spună pas propunerii.

Țălnar
nu și-a dat acordul

Nici Cornel Țălnar nu a fost de acord cu cedarea lui Gabi Torje.
În momentul în care a venit oferta pentru mijlocaș, acționarii au
luat legătura cu „Țânțarul”, iar acesta le-a spus că se bazează
foarte mult pe fostul timișorean. „Voi știți mai bine care sunt
socotelile financiare la club, dar el a fost unul dintre cei mai
buni jucători din tur. Uitați-vă la meciurile în care a lipsit!”,
le-a transmis antrenorul șefilor.


„Așa este. Am avut o ofertă pentru Gabriel Torje, dar ea
a fost refuzată. Este vorba de o echipă de top din Germania, din
primele cinci clasate, dar nu pot spune numele ei, pentru că există
o clauză de confidențialitate. Nemții ofereau peste două milioane
de euro. Le-am transmis propunerea celor de la Dinamo atunci când
am semnat cu Daminuță. Domnul Badea a refuzat-o”
, Cristea
Opria, impresar Torje

„Am auzit și eu că ar fi fost vorba de o ofertă pentru
mine de la o echipă din primele cinci ale Germaniei. Mă bucur, dar
eu mai am multă treabă la Dinamo. Am de gând să mai stau mult
aici”
, Gabriel Torje

Publicat: 05 01. 2010, 10:56
Actualizat: 05 01. 2010, 11:01