Pașa Hasanovic, voievod de Severin!** CS Severin – FC Vaslui 2-0!
„Om bogat, om sărac”, episodul „Încleștare pe malul fluviului” s-a turnat aseară la Severin într-un decor puțin expresiv, iar happy-end-ul și l-au însușit gazdele. Protagoniștii, îmbuibații din visteria Moldovei și voluntarii Olteniei, s-au dat în spectacol îndeajuns pentru a satisface asistența redusă și nu foarte pretențioasă. Echipa care lua peșcheș un punct chiar de lângă Bosfor în vara trecută a făcut figurație în primul act. Fără înstrăinatul Stanciu, dar cu iertatul Coman repus străjer la înalta poartă a lui Porumboiu, Vasluiul a fost vizibilă doar prin strălucirile lui Sânmărtean, izolat însă în armata de mercenari blazați a lui Hizo. Pașa Hasanovici a schimbat soarta-i atribuită de Coșbuc, atribuindu-și rolul ghiaurului învingător, care-și aduce armia în avantaj.
Musulmanul a acoperit ideal mingea respinsă de Celeban în centru, contra povețelor elementare, și a aceasta a alunecat firesc spre colțul drept al lui Coman. Simbriașii tocmiți fără noimă din grânele Moldovei au catadicsit să și atace în partea a doua a deplasării care a semănat cu o simulare, dar Panagopoulos și-a dirijat defensiva în stilul strămoșilor săi spartani. Severinul n-a trăit cu emoții finalul, fiindcă Neacșa a scăpat din defensivă și, după 70 de metri de sprint nărăvaș pe contraatac, i-a strecurat a doua „ghiulea” lui Coman. Fatală.
Dănuț Coman a jucat primul meci din 2013 pentru FC Vaslui, cu care este în litigiu
Dănănae și Stoica au refuzat să joace deoarece nu au primit niciun ban de la club până acum
Echipele de start:
CS SEVERIN: Panagopoulos – Olah, Tătaru, Asanovic, Dzhalilov – Tobă, Hasanovic, Vranjkovic, Brata – Florin Costea, Thomas
Rezerve: Hotoboc, Roman, Neacșa, Poiană, Velcovici, Bălău, Tole
URMĂ‚REȘTE AICI COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI
FC VASLUI: Coman – Milanov, Celeban, Varela, Sălăgeanu – Caue, Raul Costin – Antal, Sânmărtean, Popovici – Buhăescu
Rezerve: Cerniauskas, Temwanjera, Charalambous, Alexandru Budiuc, Cordoș, Nedzipi, Jumisse