„Păstrarea lui Dorin Goian în lotul Stelei nu e prioritară!”

Despărțirea Stelei de Goian pare a fi iminentă. Practic la fiecare intervenție televizată, oficialii din Ghencea susțin că sunt dispuși să se despartă de `Cancelarul` defensivei.

De această dată, Valeriu Argăseală explică de ce păstrarea lui Goian în lot nu reprezintă o prioritate: pentru că fundașul central și-a făcut pe deplin datoria față de club și merită să joace într-un campionat mai puternic.

Cât este adevăr în spusele șefilor vicecampioanei și cât dorința de a scăpa de un fotbalist cu salariul mare, care, ajungând la o vârstă nu va mai putea asigura un profit mare în urma unui transfer tardiv, rămâne de văzut.

Nu e un punct important să-l ținem pe Goian la echipă. El este jucătorul anului și cred că orice echipă și-ar dori să-l țină mai departe. În măsura în care el găsește să meargă într-un campionat mai puternic, la o echipă care să facă performanță mai mare, în condiții mai bune pentru el, cu siguranță că Steaua va fi de acord. Goian și-a făcut datoria față de club. Orice despărțire e tristă, din momentul în care vine un fotbalist în curtea Stelei, ne gândim că va veni, inevitabil, momentul în care ne vom despărți.”, a spus oficialul Stelei pentru TVR1.

Publicat: 21 12. 2008, 13:04
Actualizat: 21 12. 2008, 18:04