„Paszkany a folosit metode învechite pentru a-și atinge scopurile în Liga I!”

Acuzațiile la adresa celor de la CFR sunt pe val. După ce Gigi Becali și Adrian Mititelu au mărturisit că dețin informații despre cei de la Cluj care au mituit jucători ai echipelor adverse, acum președintele LPF, Dumitru Dragomir a declarat că patronul CFR-ului, Arpad Paszkany a fost persoana non grata în fotbalul românesc, și că acesta a folosit mijlocae învechite pentru atingerea unor scopuri.

"Cei de la DNA trebuie să și justifice miliardele cheltuite. Trăim într o țară a șoaptelor. E mai rău ca pe vremea lui Stalin. Diferența dintre Paszkany și Becali este educația. Paszkany a fost persona non grata în fotbalul românesc și eu cu Mircea Sandu i-am ridicat această anatemă. M-a jignit Paszkany când a spus că sunt o persoană învechită. Îi reamintesc că așa cum sunt eu cu metodele învechite i-am dat 5 milioane de euro de la Ligă și el a folosit metode învechite pentru atingerea unor scopuri. Paszkany ar trebui să îmi dea 10 milioane de euro ca să plec de la Ligă sau să mă mângâie pe creștet așa ușor cum o face Copos. Pe vremea când era Copos vicepremier am vrut să scot repede un proiect de lege și UDMR mi-a pus bețe în roate. Paszkany mi-a spus ulterior că nu puteam să scot acel proiect de lege, fără ajutorul lui. ", a spus Dumitru Dragomir la gsptv.

Publicat: 04 02. 2009, 20:29
Actualizat: 04 02. 2009, 20:32