Paszkany Al Capone: „Dacă totul e regizat de cei de la Cluj, Cosa Nostra nu e nimic!”
Giovani Becali este de părere că în cazul în care se va demonstra că toată campania negativă dusă împotriva Stelei și a patronului său a fost regizată de oficialii clujeni, atunci aceștia merită titlul de … cei mai mari mafioți.
O astfel de conspirație i-ar fi făcut până și pe cei mai marcanți capi din Cosa Nostra să le recunoască meritele clujenilor. În orice caz, vărul latifundiarului consideră că această ipoteză este una puțin probabilă, șefii din Gruia nefiind capabili de așa ceva.
"Dacă toată mașinăria asta e regizată de cei de la Cluj, atunci Cosa Nostra nu e nimic! Sunt cei mai mari mafioți de pe Pământ.Totuși, eu nu cred că ei ar fi în spatele acestor mizerii. Pe Paszkany nu-l cunosc, dar nu cred eu că Mureșan ar face așa ceva. Sunt oameni de onoare.", a spus impresarul la gsptv.
Ioan Becali a rememorat un episod petrecut la Cluj, când Gigi i-a destăinuit că a fost impresionat de primirea făcută: "Bă, sunt dați naibii ungurii ăștia, ardelenii ăștia! La câte le-am făcut și am spus, ei m-au primit frumos, m-au băgat în lojă..."