Paszkany s-a declarat nemulțumit după egalul cu Steaua. Patronul CFR-ului spune că nu subestimeaza Steaua, dar că cele trei puncte erau accesibile echipei sale! „Jocul a fost sub așteptări din partea nostră. Nu mă mulțumește. În prima repriză ne-am trezit din pumni. E greu să îi montezi pe ficare din ei la nivelul la care mi-aș dori eu. Eu nu subestimez Steaua, dar dacă am fi tratat meciul cu seriozitate din minutul unu, altfel era meciul. Eu îmi doresc să câștig fiecare meci. Campionatul se joacă, dar erau trei puncte accesibile. Lupta la titlu e foarte deschisă: sunt cinci, șase echipe care luptă cu șanse egale la campionat”, a spus șeful din Gruia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER