Paszkany mută Brazilia în Gruia!** El e al patrulea jucător din țara lui Pele cumpărat de CFR

Mijlocașul brazilian vine de la Beira Mar, clujenii îl iau liber
de contract. Sougou, Maykon, Lionn și Weldon sunt și ei acontați
deja de campioană.

Paszkany mută Brazilia în Gruia. Renan e al patrulea jucător din
țara lui Pele cumpărat de CFR pentru sezonul viitor în această
lună. Mijlocașul e adus gratis în Gruia, după ce la Beira Mar a
fost titular tot acest sezon.

CFR-ul e cu mintea la sezonul viitor înainte de duelul cu Oțelul.
Până să găsească un dirijor pentru echipa sezonului următor, șefii
din Gruia adună fotbaliștii cu care vișiniii nu concep să nu se
bată la titlu în campionatul viitor. După Sougou, Maykon, Lionn și
Weldon, CFR a pus mâna acum două zile și pe mijlocașul central de
la Beira Mar, Renan Fernandes Garcia (24 de ani). Brazilianul cu
pașaport italian a fost titular în acest sezon în trupa lui Rui
Bento pe postul de mijlocaș central, bifând 27 de partide, în care
a punctat de trei ori.

CFR-ul l-a ochit bine pe Renan. Mijlocașul care în 2008-2009 bifa
și un sezon în Segunda Division pentru Celta Vigo la numai 20 de
ani vine gratis în Gruia. Clujenii au speculat că fotbalistul e
liber de contract în această vară, după ce campionatul trecut
semnase pe un singur sezon cu Beira Mar, atunci când clubul din
Aveiro l-a cumpărat de la Vitoria Guimaraes.

Sud-americanul format de Atletico Minero a semnat însă pe doi ani
acum cu CFR și vine să se lupte pentru un post în prima echipă a
CFR-ului cu argentinianul Sixto Peralta, „Mumo” urmând a fi din
vară în ultimul an de contract cu vișiniii. Doar 100.000 de euro a
cheltuit până acum CFR-ul pe cele cinci transferuri efectuate din
Portugalia, fără a lua în calcul bonusurile la semnătură oferite
jucătorilor. Clujenii au cumpărat numai din prima ligă portugheză:
Academica, Pacos, Guimaraes, Benfica și Beira Mar.


800 de mii de
euro
este evaluat Renan de site-ul
de specialitate transfermarkt.de

Publicat: 30 04. 2011, 00:58
Actualizat: 30 04. 2011, 01:07