Paszkany nu are emoții după decizia CEx și e sigur de câștigarea titlului:** „Batem Steaua și Dinamo chiar și cu arbitri străini”
După ce Steaua, Dinamo și Vaslui s-au plâns în dese rânduri de greșelile de arbitraj împotriva echipelor lor și de favorizarea liderului CFR, Comitetul Executiv a decis aducerea de brigăzi străine la câteva partide din finalul campionatului: Steaua – FC Vaslui, Rapid – Steaua, Oțelul – FC Vaslui, Dinamo – Universitatea Cluj, Dinamo – CFR Cluj, Steaua – Dinamo și CFR Cluj – Steaua.
Arpad Paszkany nu se teme de venirea arbitrilor străini și anunța că CFR-ul va câștiga meciurile cu Steaua și Dinamo, chiar dacă vor fi conduse de brigăzi din străinătate.
„Batem Steaua și Dinamo chiar și cu arbitri străini. Eu m-aș bucura ca cei care se bucură de această victorie împotriva CFR-ului să rămână doar cu această victorie, iar noi să reușim până la finele campionatului să strângem acel numar de puncte necesare ca să dobândim un nou titlu. Suntem dependenți strict de rezultatele noastre, urmărim și adversarii noștri, dar nu ne interesează în mod special”, a spus Paszkany pentru Citynews.
Patronul clujenilor salută venirea arbitrilor din străinătate, acest lucru urmând să detensioneze lucrurile din Liga I.
„Eu niciodată nu am fost împotriva aducerii arbitrilor străini. Chiar, dimpotrivă, în unele momente am spus că ar detensiona într-o oarecare măsură și presiunea care se pune pe umerii arbitrilor români. Cred că se pot aduce arbitri importanți, cu o carieră bună, cu ecusoane FIFA și care nu își permit să greșească sau să fie deconcentrați într-o partidă pe care o arbitrează în afara campionatului de unde provin. Oricum, dacă asta e decizia luată, atunci eu nu am nimic impotrivă. Până la urmă nu e o acțiune împotriva CFR-ului sau o victorie a nu știu cui împotriva noastră”, a mai spus Paszkany.