Paszkany: „Primul milion l-am făcut din șampoane!”

Numărul din martie al revistei Playboy, care apare azi pe piață,
cuprinde un interviu spumos cu patronul campioanei, Arpad Paszkany.
Extrem de degajat, finanțatorul vorbește despre fotbal, afaceri,
divorț și dragoste.
Paszkany spune că și-a atras multe antipatii de când a intrat în
fotbal și propune înființarea unui campionat de K1 la care să
participe președinții echipelor din Liga I. Totul pentru a dispărea
maimuțăreala de la TV. „La noi nu vezi fotbal, vezi numai
ațâțarea conducătorilor unul împotriva altuia și faze potențial
litigioase. Mai bine s-ar face un campionat paralel cu fotbalul,
după sistemul K1. Decât să faci circ de doi bani la modul
declarativ, mai bine ești bărbat și intri în ring. Nu pot spune că
mi-a adus avantaje faptul că sunt, de câțiva ani, o figură publică.
Din contră, cred că mi-am atras antipatii!”
, a declarat
patronul ardelenilor.

„Mi-am
luat TIR cu bani de împrumut”

Trecând spre zona afacerilor, Paszkany recunoaște în Playboy că a
făcut primii bani profitând de foamea românilor după produse
cosmetice, o raritate în România postrevoluționară. „Am
prins anii aceia în care existau bani la populație, dar nu exista
marfă pe raft. N-am făcut decât să satisfac nevoile românilor care
nu găseau pe rafturile magazinelor altceva în afară de conserve și
ghivece cu mușcate. Am început să aduc Rexona, Denim, Impulse.
Primul milion de mărci l-am făcut din șampoane, spray-uri și alte
articole destinate, preponderent, femeilor. Cumpăram fiecare produs
cu minimum 39 de cenți și-l vindeam cu trei mărci. Comerciantul își
mai punea trei mărci. Numai că trebuia să cumperi minimum un
TIR”
, s-a confesat Paszkany, după care a dezvlăuit cum
și-a cumpărat primul TIR: „Am împrumutat de la un prieten
din Germania 13.000 de mărci. Dar pe-atunci, la primul TIR câștigai
cam 70.000 de mărci net. Și nu aveai niciun risc. Se băteau
buticurile pe marfă”
.

„Sunt
îndrăgostit!”

Legat de viața privată, Paszkany spune că în acte e încă însurat și
că nu va divorța până nu se va simplifica legislația. Actuala
procedură e destul de lungă, iar finanțatorul vrea să-și protejeze
cât mai mult copiii. Pe de altă parte, bossul CFR-ului e mândru de
actuala sa iubită, Anamaria Feher. „Sunt îndrăgostit de
trei ani. Deși am 40 de ani, dragostea are același gust ca la 20 de
ani!”

Niciodată n-am alergat eu după femei, nu făceam deplasări
la București, la Satu-Mare sau prin alte părți. Totdeauna alegeam
din imediata apropiere

Arpad Paszkany, patron CFR

Nu apucam să dau cadou niciun spray. Cum veneau, erau
vândute în avans. În câteva luni am făcut primul
milion

Arpad Paszkany, patron CFR

În fotbal n-ai cum să rămâi invizibil, chiar dacă ți-ai
dori de multe ori, pentru că ți-e jenă de mulți actori ai acestui
fenomen

Arpad Paszkany, patron CFR

Publicat: 04 03. 2011, 02:36
Actualizat: 04 03. 2011, 06:06