Paszkany pune „tunurile” pe arbitri! **”Toate deciziile au fost împotriva noastră: nu a fost penalty, trebuia să le elimine un jucător”
Oficialii CFR-ului au răbufint la finalul partidei de la Ploiești. Arpad Paszkany crede că brigada de arbitri a făcut o serie de erori în defavoarea clujenilor ca urmare a campaniei duse de granzii din București.
„Acuzele complet nefondate care se fac împotriva noastră îi inhibă pe arbitri. Toate deciziile s-au luat împotriva noastră, s-a arbitrat cu unități de măsură diferite: nu a fost `11` metri, trebuia să ia roșu jucătorul care l-a faultat pe Gabi Mureșan, nu ni s-au dat lovituri libere, ni s-au dat cartonașe pe bandă rulantă; să nu mai spun că primul galben la Camora a fost penibil. Nu spun că a fost rea-voință din partea arbitrilor, doar că această campanie care se duce împotriva noastră și-a atins scopul.„, a opiniat patronul clujean.
TE PRICEPI LA FOTBAL! INTRĂ‚ ÎN CONCURS ȘI CÂȘTIGĂ‚ TRICOUL ECHIPEI TALE FAVORITE
„Un punct cât o victorie”
Patronul CFR-ului s-a arătat, totuși, optimist, și crede că punctul obținut valorează cât o victorie în plan psihologic: „Am sperat că vom reveni, în prima repriză echipele se aflau sub impulsul meciurilor din etapa trecută: Petrolul bătuse pe Dinamo, noi veneam după dezastrul istoric cu Rapid. E un punct foarte important din punct de vedere statistic, etapele se scurg și noi rămânem pe primul loc. Din punct de vedere moral, cred că această remiză e cât o victorie, am revenit în 10.„