Paszkany se felicită că l-a adus pe Trică:** „Se vede că suntem mai combativi, a adus exact calitățile pe care le avea ca jucător”
Patronul CFR-ului, Arpad Paszkany, a apreciat după remiza contra Stelei atitudinea jucătorilor echipei sale, schimbată mult în bine după instalarea lui Eugen Trică pe banca tehnică.
„Nu am cum să fiu mulțumit după un egal pe teren propriu. Sunt însă mulțumit de atitudinea jucătorilor. Se vede că avem o atitudine mult mai combativă, cred că Eugen Trică a reușit să aducă exact calitățile pe care le avea ca jucător. Am avut o bară, suntem campioni la bare în acest sezon, dar per total rezultatul este echitabil. Am avut o repriză a doua în care am fost mai pozitivi decât ei, dar este un rezultat corect. S-a simțit nevoia unui atacant de careu, incisiv, precum Kapetanos”, a spus Paszkany.