Pățania lui Copos

Numai lui Copos i se putea întâmpla așa ceva. O iarnă întreagă a sunat goarna scuipându-și plămânii ca Tudorică, inima galeriei de odinioară, că vrea să vândă Rapidul pe 30 de milioane de euro și se pomenește cu o pleașcă-propunere de cumpărare cu 10 milioane peste. Noi, toți ceilalți, când dăm un anunț la mica publicitate, nu uităm niciodată să adăugăm cuvântul negociabil. Când vindem orice, o mașină sau un aragaz.

Un amic care își căuta câțiva metri pătrați pentru o casă pe malul Colentinei în Bucureștii Noi a fost șocat de prețuri. Nu e rapidist, n-a ținut morțiș să fie vecin cu Pancu și să-i ureze baftă în cantonament. Întrebarea roade, își face loc cu coatele: cât costă atunci cel puțin terenul de la ProRapid, fără amenajări, gazon gras sau iarbă sintetică? 5, 10, 15 milioane de euro?

Pentru o Cupă a României și un meci cu Celtic, zănaticul ăla de Zambon pretindea aproape două milioane de euro ca să renunțe la palmaresul lui Poli. Dacă asta ar fi, prin absurd, cota de piață, atunci ar fi echivalentul doar al primei strofe din imnul Rapidului, care-ți zburlește pielea ca la găină chiar și la televizor. Plus primul titlu al lui Tamango, plus… E ceea ce a mirosit Taher din capul locului și s-a dezmeticit Copos după.