Dinamoviștii nu au mai avut răbdare și l-au prezentat pe Bogdan Pătrașcu în cantonamentul din Antalya. Mijlocașul venit de la Sportul Studențesc va purta tricoul cu numărul opt. „E bine că în cele din urmă am ajuns la Dinamo. Sunt bucuros că s-a realizat acest transfer. Criză este peste tot, nu numai la Dinamo. Am venit cu inima deschisă. Presiune este peste tot, și la Sportul trebuia să ne salvăm de la retrogradare. Aici trebuie să câștigăm Cupa României, pentru că suntem în semifinală, dar sperăm și la campionat atâta timp cât mai sunt șanse. Nu mi-e frică de presiune. Sper să joc cât mai bine, vom vedea dacă voi aduce un plus. Eu trebuie să mă antrenez cât mai bine. E un atu că îi cunosc pe jucătorii de la Dinamo, e mai ușor să mă integrez”, a spus Pătrașcu.
Pătrașcu a semnat cu FC Dinamo un contract valabil până la 30 iunie 2012 și va evolua la echipa antrenată de Andone cu numărul 8 pe tricou.
Dinamo a renunțat, joi, la achiziționarea fundașul francez Jean-Christophe Vergerolle, care a susținut probe de joc.
Sursa FOTO: fcdinamo.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER