Patrick Petre (19 ani) se numără printre tinerii fotbaliști pe care Ioan Andone are de gând să-i folosească în sezonul în care Dinamo vrea să se bată la titlul din Liga 1 cu marea rivală.
Fiul lui Florentin Petre a luat de foarte mic contactul cu spiritul lui Dinamo, a crescut la grupele de copii și juniori ale clubului din Ștefan cel Mare, și nu a durat mult până când a îmbrățișat sentimentele anti-Steaua promovate din plin de suporterii alb-roșilor. Înaintea noului sezon, în care Patrick speră că va prinde mai multe meciuri în tricoul lui Dinamo, mijlocașul ofensiv și-a prezentat ghetele cu care va juca, iar mesajele pe care și le-a inscripționat sunt destul de clare.
„FCDînADN” și „AntiFCSB” sunt mesajele scrise pe cele două ghete personalizate ale lui Patrick Petre. Iar declarația de dragoste pentru Dinamo a fost pe placul supoterilor, care au apreciat poza postată de fiul lui Florentin Petre pe pagina de Instagram.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER