Patronii clubului Petrolul Ploiești, trimiși în judecată pentru evaziune fiscală

Acționarii Petrolul Ploiești, Daniel și Nicolae Capră, și Marius Bucuroiu, au fost trimiși în judecată pentru evaziune fiscală, în dosarul de la Tribunalul Prahova fiind inculpate 16 persoane, un număr de 14 firme, între care SC Fotbal Club Petrolul SA, figurând ca părți responsabile civilmente.

Procurorii DIICOT Ploiești i-au trimis în judecată pe acționarii clubului de fotbal Petrolul Ploiești, frații Daniel și Nicolae Capră, și pe Marius Bucuroiu, acționar și director general al clubului ploieștean, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În dosarul aflat pe rolul Tribunalului Prahova, 16 persoane sunt inculpate în acest dosar sub acuzația de evaziune fiscală. Între cei 16 inculpați figurează, pe lângă cei trei acționari ai FC Petrolul Ploiești, soțiile acestora.

De asemenea, în dosar apar, ca părți responsabile civilmente, 14 societăți comerciale, între care și SC Fotbal Club Petrolul SA. De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în proces.

Dosarul în care acționarii clubului de fotbal Petrolul Ploiești au fost inculpați pentru evaziune fiscală a fost trimis la instanța de judecată la mai puțin de o lună de la momentul la care cei trei, respectiv Daniel Capră, Nicolae Capră și Marius Bucuroiu au fost arestați preventiv alături de alte patru persoane sub acuzațiile de infracțiunile de constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.

În cadrul dosarului de fond, Tribunalul Prahova a dispus, luni seară, înlocuirea arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pentru cei trei acționari principali ai clubului ploieștean și pentru alți trei inculpați, iar pentru cel de-al șaptelea inculpat arestat în dosar instanța a dispus punerea sub control judiciar.

Șeful DIICOT Ploiești, procurorul Ionuț Botnaru, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că DIICOT a contestat decizia luată luni de Tribunalul Prahova privind scoaterea din arest a inculpaților din acest dosar.

Patronii clubului de Fotbal Petrolul Ploiești și ceilalți inculpați din acest dosar sunt acuzați că au creat un circuit economic fictiv prin care au adus un prejudiciu de 15.400.000 de euro prin acțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

Conform procurorilor, faptele cercetate în acest dosar deschis de DIICOT au avut loc începând cu anul 2012, an în care, în luna februarie, omul de afaceri Daniel Capră a preluat echipa de fotbal Petrolul Ploiești, care aparținea, în documente, Societății Comerciale „F.C. Petrolul Ploiești” SA, deținută, ca acționar majoritar, de Federația Sindicatelor Libere din Petrol și la care erau acționari, cu câte o acțiune, și Liviu Luca, Florin Bercea și Eduard Alexandru. Societatea era susținută în cea mai mare parte din bani publici proveniți de la bugetul municipiului Ploiești.

Direcția Generală Antifraudă este cea care a sesizat DIICOT despre faptele suspectate în acest dosar, conform unor surse lucrătorii Antifraudă ridicând, anterior, în mai multe rânduri, documente fiscale ale clubului de fotbal din Ploiești.

Mediafax

Publicat: 23 12. 2014, 12:21
Actualizat: 23 12. 2014, 12:22