Latifundiarul este convins că oamenii alături de care s-a înconjurat, unii credincioși, vor face din FCSB o echipă de top și dezvăluie că roș-albaștrii vor câștiga Liga Campionilor.
De asemenea, directorul sportiv MM Stoica a început să îmbrățișeze și el calea credinței. „MM a început să se apropie și el de Biserică, iar când voi fi înconjurat de oameni cu rugăciune o să vedeți că Dumnezeu își va arăta slava lui și voi câștiga Liga Campionilor. Acum spuneți că sunt nebun. Eu sunt la grădiniță în privința credinței, dar când voi fi la liceu atunci va da Domnul să batem și Ronaldo și Messi și Aguero și Barcelone și United și tot… O să vezi”, a spus Gigi Becali la Look Plus.
Recent, Becali se confesa la ProX: „Sfinții Părinți spun că un «rugător» face cât 7 guverne. Decât să plătești 7 guverne, mai bine plătești un «rugător». Așa e și în cazul lui Alexandru Tudor. Decât 7 antrenori, mai bine un «rugător» . Dar el face și altă treabă prin club. Muncește. Când îl laud, zice să nu o mai fac, pentru că devine mic. Să dea Domnul să ajung și eu ca Alexandru Tudor. Așa vreau”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER