Nu doar Gigi Becali a încercat transferul lui George Florescu, jucător liber de contract după ce acesta și-a încheiat conturile cu cei de la Alania Vladikavkaz.
Finanțatorul Universității Cluj, Florian Walter, a declarat că gruparea sa i-a făcut o ofertă mijlocașului George Florescu, însă acesta a refuzat-o, precizând că dorește să evolueze la o echipă din străinătate.
„Am vorbit cu Florescu înainte de meciul cu Bosnia, să vină la noi, băiatul și-ar dori foarte mult, dar mi-a spus că nu este acum momentul, are o carieră în față, probabil că vrea să câștige niște bani în străinătate. I-am spus că pentru el oferta rămâne tot timpul deschisă„, a spus Walter, care a stat pe banca tehnică la meciul câștigat de Universitatea Cluj, cu scorul de 2-0, în fața formației Dinamo, în etapa a XXIII-a a Ligii I.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER