Patronul Petrolului, informat despre dosarul său de ofițeri DIICOT. Capră le oferea un pachet complet: bilete la lojă, băuturi alcoolice și mâncare la meciurile Petrolului
Procurorii DNA Ploiești i-au audiat luni pe Constantin Ispas, șeful Direcției Generale Anticorupție (DGA) Ploiești, dar și pe Emanuel Saghel, ofițer la Biroul de Combatere a Criminalității Organizate din Ploiești. Ambii sunt acuzați de fapte de corupție și de favorizarea infractorului, iar printre „clienții” lor se afla și patronul Petrolului, Daniel Capră
Site-ul observatorulph.ro susține că cei doi au primit mită în bani, bunuri și servicii în valoare totală de zeci de mii de euro, în timp ce Ispas ar fi primit și furaje, combustibil și basculante cu piatră, pe care le-ar fi folosit la ferma pe care fiul său o deține în localitatea Brazi. Cel mai interesant e, însă, că Ispas și Saghel ar fi acuzați și pentru că le-ar fi transmis lui Daniel Capră, finanțatorul Petrolului, și lui Florian Walter, fostul finanțator al Petrolului, al lui Dinamo și al Universității Cluj, date confidențiale din dosarele celor doi.
Potrivit sursei menționate, care citează referatul procurorilor, Saghel ar fi oferit, prin calitatea sa de ofițer al DIICOT, informații confidențiale unei persoane cercetate de organism, pretinzând, în schimb, bilete pentru fiecare meci disputat de Petrolul Ploiești în perioada martie-noiembrie 2014, adică exact în perioada în care a oferit informațiile. Și nu orice bilete! E vorba despre o lojă închiriată, adică între 5 și 30 de bilete la meci, plus băuturi alcoolice și alimente servite la lojă. Interesant e că „trocul” s-a oprit în noiembrie, adică cu câteva zile înainte ca patronul Dan Capră să fie arestat.
Digi24 susține și că Florian Walter, fostul patron al Petrolului, ar fi primit informații privind dosarele deschise pe numele său. Walter a fugit în Dubai, dar va fi extrădat.