Fostul fotbalist Rodion Cămătaru a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că este extrem de trist și simte cum moare o parte din el după aflarea veștii că gruparea la care a evoluat cel mai mult în cariera sa, Universitatea Craiova, va fi dezafiliatã.
„Sincer, eu mă așteptam ca federația să ajungă la dezafiliere. Dar cu toate astea, acum, când aud că s-a și întâmplat, simt că moare ceva în mine. E o tristețe fără margini, mai ales pentru noi, ăștia care am muncit la Universitatea Craiova și ne-am dat viața pe teren. Pentru mine este apocalipsa”, a spus Cămătaru.
Fostul atacant oltean este de părere că Federația Română de Fotbal nu putea trece cu vederea acțiunile conducerii grupării Universitatea Craiova deoarece se crea un precedent periculos. „Din moment ce federația a somat clubul să își retragă acțiunile din instanțele civile era clar că sunt cât se poate de serioși în problema asta. Până la urmă regulamentele sunt regulamente, dacă acolo scrie că este interzis să te adresezi instanțelor civile înseamnă că nu ai voie să faci așa ceva. Astfel de lucruri nu pot fi trecute cu vederea. Se crea un precendent periculos”, a explicat fostul atacant.
În opinia lui Rodion Cămătaru principalul vinovat pentru situația delicată în care se găsește fosta campioană a României este finanțatorul Adrian Mititelu. „Vinovatul îl știe toată lumea. Mititelu e vinovatul numărul 1, asta e clar, nu trebuie să ne mai ascundem. Sincer, nu mă așteptam ca atunci când a preluat el Universitatea să se ajungă aici. Dar în ultimul timp mi-am dat seama că alt final nu există cu actuala conducere. Oricum, dezafilierea nu este încă ratificată. Dar mira-m-aș ca Adunarea Generală să respingă ratificarea deciziei Comitetului Executiv. Eu mă aștept ca și acolo să se meargă până la capăt”, a adăugat fostul atacant al Universității Craiova.
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a votat, miercuri, dezafilierea clubului Universitatea Craiova deoarece gruparea olteană a refuzat să își retragă plângerile înaintate în instanțele civile împotriva selecționerului Victor Pițurcă și FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER