Patru etape suspendare!** Rapid a fost drastic sancționată după incidentele de la meciul cu FC Brașov

Rapid s-a calificat în sfârșit în cupele europene, dar
sărbătoarea alb-vișiniilor a fost la un pas să se transforme într-o
tragedie. După ce la meciul cu FC Brașov o suporteră din galerie a
fost arsă de o torță, LPF a sancționat drastic gruparea
giuleșteană: patru etape de suspendare, care se vor aplica în
sezonul viitor.

Victoria cu FC Brașov din ultima etapă a fost prilej de sărbătoare
pentru fanii Rapidului, care și-au văzut favoriții calificați
pentru prima dată după două sezoane în cupele europene.

Minutul 20 a fost însă clipa de nebunie care a pătat fericirea
generală. O suporteră de 18 din galerie a ars din cauza unei torțe
și a ajuns mai apoi la spital cu arsuri pe 20% din suprafața
corpului. Comisia de Disciplină de la LPF nu a trecut întâmplarea
cu vederea și ieri a decis: Rapid va juca primele patru meciuri de
pe teren propriu din sezonul viitor fără suporteri și va trebui să
plătească 60.000 de lei amendă. „Clubul Rapid a fost sancționat cu
patru etape cu porțile închise și 60.000 de lei penalitate
financiară, pentru artificiile, trasoarele și petardele aruncate de
suporteri atât în tribună, cât și pe teren la meciul cu FC Brașov,
din ultima etapă a Ligii I”, a declarat președintele Comisiei de
Disciplină a LPF, Ion Neagu.

„Huliganii trebuie scoși de pe stadioane!”

Președintele ligii, Dumitru Dragomir, a comentat și el decizia
insituției pe care o conduce, spunând că nu e nimic exagerat.
„Faptul că o persoană putea să-și piardă viața a contat enorm. De
asemenea, a cântărit mult raportul făcut de Jandarmerie la finalul
meciului. Huliganii trebuie scoși odată și odată de pe stadioane”,
a spus Dragomir. Decizia poate fi atacată la Comisia de Recurs, iar
pedeapsa micșorată.

Vine vara și trebuie să ne liniștim, vedem apoi ce vom face. Nu
am ce să comentez

George Copos, patron Rapid

Publicat: 26 05. 2011, 08:27
Actualizat: 26 05. 2011, 08:38