Paul Anton a marcat primul său gol de la revenirea la Dinamo. Mijlocașul a înscris din pasa lui Borja Valle, iar „câinii” speră la prima victorie după seria infernală de șapte rezultate negative.
Dinamo încearcă să iasă din moartea clinică în care a pare că a intrat. Iar meciul cu Voluntari a venit cum nu se poate mai prost pentru elevii lui Cosmin Contra.
Antrenorul a anunțat că nu i-a băgat pe jucători în cantonament, după problemele financiare din ultima vreme. Mai mult de atât, șefii lui Dinamo abia au reușit să plătească baremurile pentru arbitri, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate.
Paul Anton și Borja Valle l-au auzit pe Cosmin Contra înaintea partidei cu Voluntari. Antrenorul a spus că așteaptă o reacție de orgoliu a jucătorilor.
Iar aceasta a venit în repriza a doua a meciului. Paul Anton a primit o minge din pasa lui Borja Valle și a șutat sec, în paorta lui Rodriguez (Min 60 – VIDEO AICI)
Mijlocașul a marcat primul său gol de la revenirea în Ștefan cel Mare, iar bucuria a fost fără margini.
Paul Anton și Borja Valle sunt doi dintre cei mai bine plătiți jucători din Liga 1, ambii cu salarii în jurul a 30 de mii de euro.
ECHIPELE DE START:
Dinamo: Tomas Mejias- Sorescu, Puljic, Marco Ehmann, Ismael Blanco – Juan Camara, Janusz Gol, Paul Anton, Diego Fabbrini – Cătălin Măgureanu, Adam Nemec
Rezerve: Rene Hinojo, Grigore, Abdoulaye Ba, Crețu, Achim, Aleix Garcia, Borja Valle, Andrei Bani, Magaye Gueye Antrenor Cosmin Contra
FC Voluntari: Rodriguez – Grădinaru, Balaur, C. Achim, Al. Vlad – Borţoneanu, De Lucas, I. Gheorghe – Mailat, Betancor, Lopes
Rezerve: Rîmniceanu, Puel, Kocic, Miranda, Armaş, Al. Ilie, V. Mihai, Ad. Popa, Al. Stoica Antrenor Mihai Teja
Stadion: „Ștefan cel Mare” Arbitru: Ovidiu Hațegan / A1: Sebastian Gheorghe / A2: Radu Ghinguleac
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER