Paul Papp debordează de optimist: „Am venit la Craiova să luăm titlul şi să intrăm în grupele Europa League” | VIDEO

Universitatea Craiova a plecat astăzi, cu un charter, în Austria, pentru un stagiu de pregătire până la începerea campionatului. Înainte de decolarea de pe Aeroportul din Bănie, una dinte achiziţiile echipei din această vară, Paul Papp, a declarat că a venit la Craiova pentru a o contribui la câştigarea titlului.

Papp este convins că valoarea echipei îi permite şi accesul în grupele Europa League. De asemenea, fundaşul se gândeşte şi la revenirea în echipa naţională, după ce în Turcia a jucat destul de puţin în ultima perioadă.

Paul Papp: „Eu vreau să joc prima finală”

 „Sunt foarte fericit, foarte motivat, pentru că am găsit aici nişte oameni extraordinari, o echipă extraordinară, de la patroni până la jucători. Am semnat pentru Universitatea, pentru a ajuta echipa să ia campionatul.  Dacă nu suntem dispuşi să facem sacrificii, vom fi iar pe locul 2, pe locul 3, care nu se premiază. Sunt convins că toţi jucătorii gândesc la fel ca mine. Sper să avem suporterii alături cât mai curând.

La ce echipă avem, putem lua campionatul şi să intrăm în grupele Europa League. Nu mă interesează celelalte echipe din Liga 1. Eu vreau să joc prima finală, că eu aşa cred, toate meciurile trebuie tratate ca nişte finale. Nu e un pas înapoi că am revenit în România. La Sivasspor nu prea am jucat. Am venit România pentru a juca, pentru un loc de titular şi pentru a reveni la echipa naţională”, a spus Papp.

Stoperul de 30 de ani a explicat cum a ajuns în Bănie: „M-a sunat domnul Rotaru duminică şi a fost destul de uşor să mă convingă. Ne ştiam deja. Tot ce s-a promis s-a pus la dispoziţie. Eu şi familia suntem fericiţi c-am ales Craiova”.

Paul Papp a semnat un contract pe 3 ani cu Universitatea Craiova, fiind a patra achiziţie a verii, după Screciu, Tudorie şi Marius Constantin.

Lotul Universităţii Craiova deplasat în Austria: Mirko Pigliacelli, Andrei Marinescu, Laurențiu Popescu, Stephane Acka, Marius Constantin, Mihai Bălașa, Paul Papp, Vladimir Screciu, Nicușor Bancu, Ionuț Mitran, Ștefan Vlădoiu, Bogdan Vătăjelu, Alexandru Mateiu, Alexandru Cicâldău, Marian Danciu, Dan Nistor, Vasile Constantin, Antoni Ivanov, Cristi Bărbuț, Valentin Mihăilă, Ștefan Baiaram, Andrei Ivan, Elvir Koljic și Alexandru Tudorie.

Publicat: 12 08. 2020, 18:55
Actualizat: 13 08. 2020, 08:30