Păun, mesaj către Rednic, înainte de CFR – Dinamo: „Îmi doresc să fiu din nou șmecheraș”
- Mijlocașul clujenilor speră să-l enerveze încă o dată pe Mircea Rednic, diseară, în CFR – Dinamo.
- Jucătorul de 20 de ani a provocat două eliminări și a scos un penalty, în meciul din tur, câștigat de CFR.
Dinamo vrea să-și ia revanșa în fața CFR-ului, după meciul direct de tristă amintire pentru ei, din turul campionatului. Atunci, clujenii s-au impus cu 2-0 în „Ștefan cel Mare”, într-o partidă la care Dinamo a avut 3 jucători eliminați. „Coșmarul” echipei lui Mircea Rednic a fost Adrian Păun. Mijlocașul de 20 de ani al CFR-ului a fost faultat în două rânduri de Patrice Feussi, iar la al doilea fault camerunezul a primit cartonaș roșu și CFR a primit penalty-ul din care Cristian Lopez a deschis scorul. Pe final, același Păun avea să-l enerveze cu câteva pase succesive pe Matei, iar dinamovistul l-a scuipat și a fost eliminat și el. „Șmecheraș Păun ăsta, pentru că a provocat și două falturi la Feussi și eliminarea lui Matei”, a spus Mircea Rednic după acel meci.
„Sper să le stricăm iar seria”
Declarația l-a amuzat pe Adrian Păun, care speră să fie încă o dată „șmecheraș” și să-și ajute echipa să câștige și meciul din această seară. „Îmi doresc să fiu din nou șmecheraș (râde). Nu m-au deranjat acele declarații. M-au făcut să mă simt mândru că am ajutat la victoria noastră”, a spus Păun.
Dinamo merge în Gruia după o serie impresionantă. Un singur egal și șapte victorii, în ultimele 8 jocuri consecutive. Parcursul bun al „câinilor” nu-l sperie pe internaționalul de tineret. „Și la acea dată Dinamo era neînvinsă și noi am reușit să-i batem pentru prima dată. Acum au iarăși o serie fără înfrângeri și sper să le-o stricăm încă o dată. Să fim iar „nașii” lor”, e dorința lui Păun pentru ulimul meci al anului.