Adrian Cristea (foto) poate răsufla ușurat. Este acum jucătorul lui Dinamo în totalitate, iar asta ar putea să scadă din suma de transfer pe care Borcea o cere pentru o plecare a sa în străinătate. Mai ales că, acum, Păun a fost cedat la Poli Iași și astfel s-a rezolvat problema celor 50% din suma de transfer în străinătate pe care alb-roșiii ar fi trebuit să-l acorde grupării din Copou.
Plecarea lui Georgian Păun de la Dinamo a surprins, mai ales în condițiile în care atacantul se afla pe lista preferaților tehnicienilor Dinu și Țălnar. Oficial sau nu, cei doi antrenori s-au opus plecării vârfului în vârstă de 24 de ani, care a reușit pentru Astra, în turul campionatului, o „dublă” contra Stelei, dar voința șefilor s-a impus în fața solicitărilor dinspre banca tehnică.
Mai multe voci de pe lângă echipa din „Ștefan cel Mare” susțin că planul acționarilor dinamoviști este cu bătaie lungă. Oficialii roș-albilor au dorit să rezolve problema celor 50 de procente deținute de Poli Iași din drepturile federative ale lui Adrian Cristea, iar cedarea lui Păun la gruparea din Copou a rezolvat de fapt această chestiune. Astfel, Dinamo a scăpat de o clauză contractuală ce a oprit până acum vânzarea „Prințului” pe piața europeană, pentru că echipele interesate opreau negocierile imediat ce auzeau despre dubla proprietate asupra mijlocașului. A fost și cazul lui Espanyol Barcelona, la fel s-a întâmplat și cu mai multe formații din prima ligă rusă. Odată rezolvat litigiul cu Poli Iași, „câinii” au purces la achiziționarea brazilianului Leonardo, considerat înlocuitorul perfect al lui Cristea, și așteaptă noi oferte pe adresa „Prințului”.
1 milion de euro este prețul pe care Borcea l-a cerut pentru cedarea lui Adrian Cristea. Acum, președintele ar putea să scadă din pretenții
8 selecții are Adrian Cristea la echipa națională a României
19 goluri a marcat Adrian Cristea în Liga I
Mitea, în vizorul lui ProtasovFostul jucător al lui Dinamo, Nicolae Mitea, este dorit de Oleg Protasov la formația sa, FC Rostov. O a doua variantă de transfer pentru „Niky” este echipa lui Dan Petrescu, Kuban Krasnodar, unde este dorit de oficialii ruși din cauza prețului de achiziție mult mai mic decât al lui Ianis Zicu, propus conducerii de tehnicianul român. Fotbalistul în vârstă de 24 de ani este liber de contract de la începutul sezonului în curs, după ce și-a reziliat pe cale amiabilă înțelegerea cu formația din „Ștefan cel Mare”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER