Păun și Rus, spre Gloria Bistrița
Dinamo încearcă să se dispenseze de jucătorii care nu pot prinde
lotul echipei mari, iar cei mai aproape de plecare sunt Georgian
Păun și Laurențiu Rus. Aceștia sunt doriți de Jean Pădureanu la
Gloria Bistrița, care urmează să-i ia împrumut pe un an de zile.
Ambii jucători au fost doriți și la „U” Cluj, însă șefii lui Dinamo
au cerut un milion de euro doar pe Păun! „Au cerut o sumă enormă pe
mine când Walter a spus că vrea să mă cumpere. Mă țin la echipa
secundă și vor să primească un milion în schimbul meu”, s-a
confesat atacantul unor prieteni.
Dinamo
forțează vânzarea lui Andrei Cristea!
Perfectat în proporție de 80%, împrumutul lui Andrei Cristea la
Karlsruhe se poate transforma într-o vânzare dacă nemții vor
accepta ultima ofertă a „câinilor”. Chiar dacă înțelegerea cu
Karlsruhe prevede ca Dinamo să primească 400.000 de euro pentru
împrumutul pe un an al golgheterului, acționarii încearcă pe ultima
sută de metri să obțină acordul nemților pentru un transfer
definitiv al atacantului în schimbul sumei de 1,4 milioane de
euro.