Viorel Păunescu, președintele de onoare al Stelei, spune că i se par normale plecările lui Dorel Stoica și Răzvan Stanca la Universitatea Craiova și că nu are de gând să schimbe și el culorile de dragul lui Victor Pițurcă.
„Mi se pare normal ca Steaua să cedeze acei jucători, mai ales dacă Ilie nu mai avea nevoie de ei. Mi se pare normal ca Stoica și Stanca să-l urmeze pe Piți la Craiova. Dacă Gigi a hotărât cu Ilie că nu mai e nevoie de niște jucători, nu mai contează destinația lor. Jucătorii făceau parte din strategia lui Pițurcă. Trebuie să se facă performanță la Steaua, indiferent de antrenor și jucători. Nu voi pleca de la Steaua la Craiova. Am fost și la Steaua, și la Dinamo. Și când eram la Dinamo, tot CCA-ul era preferata mea. Nu mă mut nicăieri, nici dacă ar fi vorba să investesc undeva”, a spus Păunescu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER