PCH îl susține pe Dusan Uhrin și dă de pământ cu Florin Prunea: „Trebuie să fim sinceri și să spunem adevărul”

Florin Prunea crede ca Dusan Uhrin este singura varianta viabila pentru Dinamo

Peluza „Cătălin Hîldan” a emis un comunicat prin care își arată susținerea pentru antrenorul Dusan Uhrin și îl critică pe Florin Prunea, fără a-i da însă numele.

„Avem încredere în antrenorul lui Dinamo! La meciul cu FCSB a demonstrat că are stofă.

Dusan Uhrin a trebuit să lucreze cu materialul clientului. A acceptat staff-ul lăsat de fostul antrenor. A cerut întăriri, dar nu a primit nimic. Nu s-a plâns niciodată de lipsa banilor, nu pentru că totul ar fi fost roz, ci pentru că a preferat să se concentreze pe fotbal.

Când greșelile de arbitraj ne-au ușurat de puncte prețioase, Dusan a trebuit să se apere singur. Cei care puteau apăra Dinamo în limba română, aveau treabă să caute alt antrenor. Trebuie să fim sinceri și să spunem adevărul. În afară de suporteri, Dusan nu are prea multă lume de partea lui la Dinamo”, se arată în comunicatul ultrașilor dinamoviști.

Prunea a vrut să-l dea afară pe Uhrin

Reacția acestora vine după ce ProSport a dezvăluit ieri că Florin Prunea a vrut să-l dea afară de Uhrin în urma eșecului cu Clinceni, scor 0-1, însă antrenorul a fost salvat de suporteri. (Detalii AICI)

Dinamo a ratat pentru al treilea an consecutiv prezența în play-off-ul Ligii 1 și va juca în play-out. În prima etapă din play-out, „câinii” au pierdut cu Academica Clinceni, scor 0-1, în Ștefan cel Mare, în fața a mai puțin de 700 de suporteri.

Dusan Uhrin (52 de ani) a venit la Dinamo în august 2019 și până acum i-a condus pe „câini” în 24 de meciuri.

Publicat: 03 03. 2020, 09:18