Pablo Cortacero, investitorul iberic de la Dinamo, e de negăsit de mai bine de două săptămâni, iar roș-albii au în continuare probleme financiare.
Informația a fost oferită în exclusivitate de ProSport, fapt pentru care o parte dintre fanii dinamoviști au declanșat o serie de atacuri asupra autorilor articolului, dar acum PCH confirmă informația!
Ce se arată în comunicatul de acum al Peluzei Cătălin Hîldan:
„ADEVĂRUL NAȘTE URĂ
Știau romanii ce spun prin vorba asta. Adevărul e greu de suportat. Cu cât este mai gravă boala, cu atât mai mult ești tentat să-i ascunzi bolnavului adevărul. Știm că așteptați vești bune. Dacă am avea așa ceva, v-am spune. Vorba unui câine care spunea pe unul din grupurile DDB: „Sa nu iasă până la ora asta niciun oficial din club? Măcar să mintă frumos și să liniștească puțin apele…”. Minciuna ne provoacă mai multă suferință decât rezultatele proaste din ultimele etape. Avem un patron care nu e patron.
El este doar reprezentantul unor investitori pe care nu avem voie să-i cunoaștem, care fac parte dintr-un fond de investiții care nu este fond de investiții. Avem niște investitori care ne-au spus că au trimis în urmă cu 10 zile 800.000€ care nu au ajuns niciodată”, e postarea celor de la PCH.
„Comunicarea este foarte deficitară. A început printr-un comunicat care i-a fascinat pe mii de oameni și care de fapt era o mare minciună. Se spunea atunci că la Dinamo toate salariile sunt plătite și nu există probleme financiare.
Știm că mulți dintre suporteri s-au simțit măguliți că ”patronul” lui Dinamo le-a răspuns la întrebări pe messenger. Cei mai mulți au primit clasicele răspunsuri ”mañana” sau ”la próxima semana”.
Am fost întrebați dacă suntem de acord cu modul în care comunică Pablo Cortacero. Nu credem că este un mod profesionist de a ține legătura cu publicul și cu presa. Același lucru îl făcea și indianul care venise să preia Dinamo în 2016…Ați văzut atitudinea rezervată a Peluzei și a Programului DDB în ultimele luni. Poziția noastră dinainte de preluarea clubului de către grupul Benel a rămas scrisă și este o mărturie despre faptul că v-am spus întotdeauna adevărul, chiar și atunci când acest lucru a dat naștere la reacții adverse. A existat o deschidere maximă pentru venirea unui investitor, dar de fiecare dată s-a subliniat că ne dorim un investitor SERIOS.
Vom rămâne rezervați atâta timp cât mai există o minimă speranță. Dacă lucrurile se vor complica și mai mult, cei vinovați ar fi cei mai bucuroși să fie atacați de către noi, ca să aibă pe cine să dea vina pentru o eventuală dezertare. Deși ne-au mințit urât, nu trebuie să ne ridicăm împotriva lor.Dar avem datoria ca vouă să vă spunem adevărul și obligația de a pretinde de la cei ce conduc Dinamo să ne spună adevărul…”, specifică galeria dinamovistă.
Dinamo, la un pas de faliment? Pablo Cortacero, dat dispărut după ce fondul de investiții s-a retras din proiect | EXCLUSIV
Scandal monstru la Dinamo între Rufo Collado și Cosmin Contra! Antrenorul n-a mai suportat și a refuzat să mai antreneze echipa! EXCLUSIV
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER