Incertitudinile de la Rapid se apropie de sfârșit. George Copos a promis că pe 12 ianuarie va face public cine este noul antrenor al echipei.
Dacă cele mai mari șanse să preia frâiele clubului din Giulești le are Șumudică, se pare că atât Bergodi cât și Ioannis Matzourakis au șanse să ocupe locul lăsat liber de Peseiro.
Patronul formației de sub Grant explică de ce s-a tergiversat atât de mult numirea succesorului portughezului: acesta nu a semnat încă rezilierea contractului și clubul va trebui să-i achite o sumă uriașă de bani, dacă anunță noul tehnician, atâta timp cât Peseiro este încă în acte antrenorul echipei. Din câte se pare, `daunele` s-ar învârti undeva în jurul sumei de 750.000 euro.
"Pe 12 ianuarie veția afla cine este antrenorul Rapidului. Mai mult nu pot să declar pentru că echipa nu și-a încheiat încă socotelile cu vechiul antrenor. Știți care este opțiunea mea, rămâne de văzut dacă același lucru va decide și Consiliul de Administrație. Mai multe nu pot spune, pentru că altfel clubul ar avea de suferit, i-ar plăti lui Peseiro o avere", a spus Copos pentru Știrile Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER