„Pe aici** nu se trece!”

Cu plus trei la “adevăr”, Pandurii plănuiesc să învingă performera de marți din Europa League, FC Vaslui.

Moldovenii și-au amânat prima etapă pentru a pregăti calificarea în play-off-ul Europa League, “aterizând” la Târgu Jiu direct de la Nicosia, via Craiova.

“Nu e nici un dezavantaj pentru ei că încep Liga I mai târziu pentru că au două meciuri oficiale deja care sunt cu mai mare încărcătură decât cele din campionat, dar ele diferă ca mod de abordare. Altfel se joacă în campionat și altfel într-o cupă europeană” susține Cîrțu.

Încărcați pozitiv după începtul bun de campionat, pandurii vor să arate și în acest sezon că formează o echipă greu de bătut la Târgu Jiu.

“Sunt trei puncte care-ți creează o stare mult mai bună decât dacă nu am fi luat nimic sau doar un punct în prima etapă. Acest fapt trebuie exploatat. Să vedem dacă jucătorii au înțeles ceva. Normal ar trebui să avem o stare bună de competiție, să abordăm partidele care vin de pe o poziție pozitivă. Vreau să văd la jucători aceeași atitudine pe care au avut-o și anul trecut în partidele de acasă când nu a prea ne-a bătut nimeni aici”, a declarat Cîrțu.

Tehnicianul mizează și pe sprijinul celui de-al doisprezecelea jucător, publicul având în vedere că este primul joc acasă pentru gorjeni iar adversarul este unul de cupe europene.

“Sperăm ca stadionul să fie plin pentru că este primul meci acasă. E o întâlnire cu echipa după mult timp de pauză și e un meci foarte atractiv care se anunță aprig disputat pentru că joci cu FC Vaslui, echipă ce joacă în cupele europene și e normal să atragă asistența”, susține Sorinaccio.

Lazic, legitimat

Predrag Lazic a semnat cu Pandurii Târgu Jiu un contract pe doi ani, mijlocașul sârb fiind legitimat ieri la L.P.F.. Lazic ar putea debuta pentru gorjeni în partida cu FC Vaslui, însă doar în ultimele minute ale jocului.

“Ne poate ajuta 25 de minute, pe final de meci” crede Cîrțu. “Sorinaccio” nu va opera modificări în unsprezecele de start al pandurilor față de jocul cu Astra, însă se așteaptă ca omologul său, Cristi Dulca să schimbe câțiva dintre titularii de la Nicosia.

“Nu văd ce jucător să schimbăm de la noi în primul unsprezece cu ce avem la dispoziție în momentul acesta. S-ar putea să apară noutăți la ei pentru a evita oboseala acumulată la Nicosia”, a afirmat Cârțu.

Pandurii Târgu Jiu va aborda jocul cu FC Vaslui cu același lot din prima etapă plus Lazic, gruparea gorjeană neputându-se baza pe Ghindeanu, Tilincă, Kutlacic și Tremonti, accidentați. Basara și Lima nu au primit cartea verde iar Diaconu, Luți, Livșit și Popa nu au fost convocați.

Bilete la aceleași prețuri ca anul trecut

Clubul Pandurii Târgu Jiu pune astăzi, de la ora 09.00, la dispoziția fanilor bilete pentru meciul cu FC Vaslui la aceleași prețuri ca anul trecut.

“Intrarea la meciul cu FC Vaslui se va face pe baza abonamentelor emise de club și a biletelor ce vor fi puse în vânzare sâmbătă la ora 09.00 la cele două case de bilete amplasate la Stadionul Municipal. Prețurile sunt aceleași ca și în sezonul trecut, 5 lei la peluze, 10 lei la tribuna I+II și 15 lei la tribuna 0” , a spus secretarul general al clubului, Daniel Băloi.

Cei care au solicitat abonamente prin sistemul de minerit și energie vor avea acces la meci pe baza unor bilete gratuite emise de club.

“S-a luat legătura cu reprezentanții sindicatelor care au primit numărul abonamentelor cerute pentru prima etapă plus bilete gratuite pentru accesul la meciul cu FC Vaslui, urmând ca de luni să tipărim toate abonamentele. Timpul nu ne-a permis să edităm toate cele 6.000 de abonamente solicitate din sistemul de minerit și energie. Cei care și-au rezervat locurile, și cei care au beneficiat de gratuități, pensionarii și persoanele cu handicap au intrat deja în posesia abonamentelor pentru întreg sezonul” a mai declarat Băloi.

Sistemul de acces pe stadion pe bază de turnichete nu va fi funcțional deoarece nu au fost finalizate lucrările.

“Mai sunt de montat cititoarele de carduri și sistemul de turnichete nu va fi funcțional cu FC Vaslui, dar sută la sută la următorul joc de acasă, cu Internațional Curtea de Argeș acest sistem va fi operațional” a Încheiat Băloi.

 

Publicat: 07 08. 2009, 22:45
Actualizat: 08 08. 2009, 02:16