Pe Cicâldău îl vor „jumătate din echipele din Serie A”. Presa din Italia: „Toţi sunt înnebuniţi după român”. Posibile destinaţii + Preţul cerut de olteni
Alexandru Cicâldău a confirmat prestaţiile bune de la naţionala României la Europeanul U21 de anul trecut, cu un sezon excelent la echipa de club. Universitatea Craiova este liderul Ligii 1 cu două etape înainte de final, iar decarul este şi cel mai bun jucător al echipei.
Mijlocaşul de 23 de ani are în această stagiune 16 goluri şi 8 pase decisive în 39 de meciuri în toate competiţiile şi este asaltat cu oferte de pretutindeni. După ce presa din Anglia a vehiculat interesul echipei antrenate de Carlo Ancelotti, Everton, pentru jucătorul oltenilor, în Italia aproape că nu trece zi fără să apară ştiri despre posibilele destinaţii ale lui „Cic”.
Corriere dello Sport a menţionat săptămâna trecută interesul Sampdoriei pentru decarul Ştiinţei, iar acum un alt cotidian important, Tuttosport, scrie că Fiorentina s-a interesat de preţul românului, aflând că acesta este de 10 milioane de euro. Cotidianul din „cizmă” scrie că Atalanta, Sampdoria şi Sassuollo îl mai doresc pe român. „Toţi sunt înnebuniţi după Cicâldău” notează şi calciomercato.com, citând Tuttosport şi în privinţa ofertelor pentru decarul Ştiinţei, adăugând alte 4 destinaţii posibile: Lazio, Torino, Benevento (nou-promovată în Serie A), Monza (nou-promovată în Serie B).
Rotaru se teme ca ofertele să nu-l bulverseze pe Cicâldău
Deşi finanţatorul Craiovei, Mihai Rotaru, i-a sfătuit pe agenţii lui Cicâldău să-l „lase în pace” în această perioadă şi să nu-l bulverseze cu tot felul de oferte, acestea apar şi sunt tot mai tentante. De asemenea, chiar dacă Rotaru a anunţat că la Universitatea nu se procedează „ca la piaţă” şi nu se solicită vreo sumă de bani pentru jucători, aşteptându-se ofertele echipelor interesate, presa din Italia scrie că gruparea din Bănie vrea 10 milioane de euro pentru starul său. Suma vehiculată este ciudată, ţinând cont că în contractul lui Cicâldău există o clauză de reziliere de 7 milioane de euro, iar cluburile care o achită şi se înţeleg cu jucătorul îl pot transfera fără a mai negocia cu Craiova.
„Jumătate din echipele din Serie A îl vor pe Cicâldău. Pentru el, Cracovia vrea nu mai puţin de 10 milioane de euro. Atalanta, Sassuollo şi Samdoria îl mai doresc”, scrie labaroviola.com, confundând numele oraşului din România cu cel din Polonia.
- 4 milioane de euro este cota lui Cicâldău pe transfermakt
- 7 milioane de euro este clauza de reziliere a lui Cicâldău
- 10 milioane de euro a solicitat Craiova pe Cicâldău, conform presei din Italia