„Pe cine să mai antrenez?”** A plecat și mantaua de vreme rea: Rada, ADIO Rapid! Reacția lui Șumudică:
Vremurile negre care se anunță la Rapid au mai făcut o victimă. Marian Rada a părăsit echipa după mai bine de 20 de ani. Urmașul lui Sabău spune adio Giuleștiului, anunță Dolce Sport.
„Vreți să-i dați pe toți afară, echipa a doua o desființați, pe cine să mai antrenez?”, a fost reacția lui Rada la despărțirea de Rapid
Șumudică: „Dacă a plecat Rada înseamnă că lucrurile sunt cu adevărat grave”
„Pentru mine e ceva foarte curios. De vreo 3-4 luni e un semnal de alarmă, sunt lucruri ciudate care se petrec. Rada niciodată nu renunța, era salvatorul care rămânea indiferent cât de greu era. Nici nu știu cum să cataloghez plecarea lui. Nu înțeleg de ce a plecat Rada. A rămas după Sabău, a dus turul la capăt și nu înțeleg de ce s-a detașat. El mereu a spus că nu îl interesează banii, a avut oferte bune la care a renunțat până acum, dar înseamnă că lucrurile sunt cu adevărat grave”, a declarat Șumudică pentru Dolce Sport.
Rapid ocupă locul 9 în clasament. Rada a preluat echipa pe 20 octombrie și are în palmares 8 meciuri, două victorii, două egaluri și patru înfrângeri.