Pe mâna „Fălcosului”

Cei trei oficiali ai liderului au apărut relaxați în fața ziariștilor, ba Iuliu Mureșan chiar a început discuțiile cu o glumă. „Am întârziat puțin fiindcă am mai stat cu Andone în birou să încălzim relațiile dintre noi!”, a spus șeful lui CFR, completat imediat de patronul Arpad Paszkany. „Nu se pune problema să ne despărțim de Andone. Chiar dacă, Doamne ferește!, nu luăm titlul în acest an, vom continua cu el, fiindcă am început o muncă și suntem convinși că, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge acolo unde ne dorim, să fim campioni și să jucăm în Liga Campionilor!”, a menționat Paszkany, care se așteaptă și la apariția altor zvonuri, etichetate de el ca destabilizatoare. „Tocmai fiindcă știu că acesta e doar începutul, vreau să spun de acum că nu mai pleacă si  nu mai vine niciun jucător”, a adăugat patronul liderului.

Publicat: 20 02. 2008, 00:00
Actualizat: 20 02. 2008, 18:20