Pe Steaua o așteaptă infernul!**

Derby-ul dintre CFR și Steaua a început de mult. Fanii din Gruia
au luat ieri cu asalt casele de bilete, nu doar pentru că Traore
& co evoluează împotriva Stelei, ci și pentru că favoriții se
află la primul meci pe teren propriu în acest retur.

Cine câștigă ia campionatul„, crede Becali, care
este conștient că o înfrângere la Cluj va face din visul echipeie
din Ghencea – cucerirea titlului 24 – o misiune imposibilă. Culmea,
chiar și rivalul numărul unu al roș-albaștrilor, Cristi Borcea, a
admis că s-ar bucura ca aceștia să se impună: „Dacă CFR
bate pe Steaua, nu mai e nicio șansă pentru nimeni
„.

Emulația creată în jurul meciului de duminică este, așadar, enormă.
Sute de oameni au stat ore în șir pentru a prinde un tichet, iar
aseară șefii au anunțat că peste 10.000 au fost epuizate. Astăzi,
lucrurile nu au diferit cu mult, astfel că în urmă cu o jumătate de
oră Iuliu Mureșan a anunțat, în direct la Sport.ro că toate cele
18.000 de bilete au fost epuizate.

Nu mă așteptam să vindem toate cele 18.000 de bilete până
azi!
„, a spus președintele Mureșan.

500 de ultrași steliști în Gruia!

După foarte mult timp, datorită faptului că Gigi Becali s-a împăcat
cu fanii Stelei, roș-albaștrii vor fi susținuți la meciul de la
Cluj de o galerie formată din 500 de persoane, deși fusese
solicitat un număr dublu de tichete. Biletele au fost puse la
dispoziție de către gazdele de la Cluj, în regim de reciprocitate.
Fanii Stelei din Ardeal s-au plâns că nu au fost lăsați să cumpere
bilete în sectorul rezervat steliștilor. Ei vor trebui să ia
tichete de la cei din București.

200.000 de euro
este rețeta financiară a clujenilor, numai din vânzarea
biletelor

Publicat: 26 02. 2010, 18:25
Actualizat: 26 02. 2010, 19:30