Pe viață în Ghencea! Reghe, plătit regește. **Becali: „Poate să câștige două milioane de euro sezonul viitor!”

Steaua se află la unul dintre cele mai bune sezoane de după Revoluție. Formația din Ghencea a luat o opțiune importantă pentru titlul cu numărul 24, aflându-se la 10 puncte distanță de a doua clasată, Astra, și a reușit una dintre cele mai mari surprize din acest an în cupele europene, eliminând-o pe Ajax.

În bună măsură, parcursul formidabil al roș-albaștrilor i se datorează lui Reghecampf și metodelor sale speciale de a-și pregăti și motiva elevii. În acest context, performanțele tehnicianului român nu vor rămâne, mai mult ca sigur, necunoscute formațiilor importante din Vest, astfel că în vară acesta ar putea fi tentat de o nouă provocare.

Becali nu crede în acest scenariu și este convins că, indiferent de oferta pe care ar primi-o, fostul fundaș dreapta va rămâne în Ghencea.


Dacă Reghe primește vreo ofertă în vară? El mi-a zis că nu pleacă niciodată de la Steaua. Reghe este ca Oli. Olăroiu avea oferte și îi era rușine să-mi spună mie. Avea o ofertă de 1.7 milioane de dolari pe an și nu a vrut să-mi spună, el îi spunea lui Virgil. L-am sunat eu și i-am zis: „Băi, Oli, cum să-ți fie rușine? Este viața ta.” După aia, după ce a plecat la Al Hilal, m-a sunat și mi-a zis că vrea să-l ia pe Rădoi, ca să mă ajute pe mine. M-a ajutat pe mine, s-a ajutat și pe el.„, a rememorat patronul din Ghencea, la DigiSport.

Un atu important pentru păstrarea tehnicianului e constituit și de contractul acestuia, care are stipulate mai multe clauze de performanță. În condițiile în care ia titlul și se califcă în primăvara Champions League, Reghecampf poate fi remunerat cu până la două milioane de euro.

De ce să plece Reghe? El are prime și poate să ia două milioane de euro anul viitor. Dacă ajunge în grupele Ligii Campionilor, ia 500.000 de euro. Dacă ajunge în primăvara Ligii Campionilor, mai ia un milion de euro.„, a mai dezvăluit Becali.

Publicat: 27 02. 2013, 19:48
Actualizat: 27 02. 2013, 20:07