Problemele lui Pedriel legate de primirea permisului de joc de la fostul său club nu s-au terminat. Astfel, așa cum ProSport a anunțat, banii trimiși de Steaua în Bolivia, circa 250.000 de dolari, pentru transferul lui Pedriel nu au ajuns miercuri, când era data limită, ei fiind blocați de Citybank America pentru erorile legate de numele contului. Cu toate acestea, impresarul atacantului bolivian, Jesus Rodriguez, a afirmat că echipa Wilstermann, căreia i-a aparținut Pedriel, a creat un nou cont la banca respectivă cu număr și nume nou, unde poate fi virată suma, iar jucătorul ar putea primi cartea verde în cinci sau zece zile. „Jucătorul poate juca în cinci zile dacă Steaua trimite alți bani în noul cont sau în zece zile maximum dacă așteaptă ca Citybank America să returneze suma deja trimisă, pentru ca apoi ea să ajungă în noul cont”, a afirmat agentul lui Pedriel.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER