Pele o vrea pe U Cluj în Europa**: „Nu mă așteptam să fie așa bine în România”

Pele vrea să o ducă pe U Cluj în Europa. Francezul și-a găsit și
profesor de română în Ardeal: pe Nasser, cu care a jucat la
Grenoble. Pele spune că se simte foarte bine în România, chiar dacă
atunci când a decis să vină în Liga 1 auzise numai lucuri urâte
despre români.

„Am vorbit cu antrenorul, Nasser m-a sunat și mi-a spus de
România, mi-a povestit că Universitatea Cluj este un club
important. Este pentru prima dată pentru mine când plec din Franța,
este o experiență bună pentru mine, nu mă așteptam să fie chiar
atât de bine. Nu știam nimic despre România. Știam doar de
jucătorii echipei naționale, așa cum sunt Mutu sau Chivu, pentru că
jucaseră împotriva Franței. Despre țară nu știam mai nimic, doar
povești auzite în Franța. România și românii nu au o imagine foarte
bună, din cauza unor fapte pe care le săvârșesc anumite persoane în
Franța. Ei bine, eu m-am convins că mentalitatea asta este bolnavă,
greșită. Eu am venit în Cluj, m-am întâlnit cu oameni, am vazut
orașul și pot spune că mă simt foarte bine. Locuiesc într-un
apartament ca și în Franța, fără a exagera”
, a spus
Pele.

„Este o experiență nouă pentru mine, dar nu mi-a fost greu
deloc. Toți oamenii au fost buni cu mine, mi-au arătat că sunt
dispuși să mă ajute. Cu Nasser am jucat la Grenoble un sezon și am
păstrat legătura. El este și profesorul meu de limba română. Știu
să spun dreapta, stânga, un, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte,
opt, nouă, zece, am învățat să număr. Mai știu «mă doare», «bine»,
«paseză», «centrare» și altele. Învăț în fiecare zi”
, a
precizat Pele.

„Suntem o echipă nouă, în formare. Mai avem nevoie de timp
pentru a avea relații de joc, pentru a câștiga omogenitate,
automatisme. Deși este foarte diferit, sunt câțiva jucători la
Universitatea care ar putea evolua fără probleme în Ligue 1, unul
dintre ei fiind Cristea. Cu toate investițiile care se fac, se
poate ajunge și în cupele europene. Din sezonul viitor ne vom muta
pe noul stadion, o arenă ultramodernă, la standarde europene. Este
normal să ne gândim la mai mult, să avem pretenții, ambiții
europene”.

Întrebat cum este să porți un nume așa de celebru, Steven Pele a
declarat:

„Când eram tânăr, mulți
glumeau pe seama mea. Și acum mă mai tachinează
câțiva”.

Mediafax

Publicat: 02 02. 2011, 14:34
Actualizat: 02 02. 2011, 14:58